RĂZBUNAREA Iranului. „Răzbunaţi-vă proporţional”

Iranul a dat asigurări sâmbătă că Statele Unite i-au cerut „să se răzbune proporţional”, după asasinarea într-un raid american la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Elveţia, care reprezintă interesele Statelor Unite în Iran în absenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări, a afirmat vineri că reprezentantul său „a transmis un mesaj cu care Statele Unite l-au însărcinat să îl înmâneze” Iranului, fără a-i preciza conţinutul.

Contraamiralul Ali Fadavi, comandant-şef adjunct al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, a afirmat, citat de site-ul televiziunii de stat iraniene, că Washingtonul a spus: „Dacă vreţi să vă răzbunaţi, răzbunaţi-vă proporţional cu ce am făcut noi”.

Americanii nu sunt în poziţie să „decidă” răspunsul Iranului şi „trebuie să se aştepte la o răzbunare dură. Această răzbunare nu se limitează la Iran”, a spus el, dând asigurări că aliaţii Teheranului din Orientul Mijlociu „sunt pregătiţi să pună în practică această răzbunare”.

Contraamiralul nu a precizat cum au comunicat Statele Unite acest mesaj Iranului.

Însă în afară de Elveţia, ministrul iranian de externe Mohammed Javad Zarif a declarat că „emisarul elveţian a transmis (vineri) un mesaj ridicol de la americani”.

Emisarul elveţian „a primit un răspuns scris (de la Iran) la această scrisoare îndrăzneaţă a americanilor”, a spus Zarif.

În acelaşi timp, generalul Gholamali Abuhamzeh, comandantul Gardienilor Revoluţiei pentru provincia Kerman din sudul Iranului, a spus, în declaraţii citate sâmbătă de agenţia de presă Tasnim, că Teheranul îi va pedepsi pe americani oriunde vor fi în raza Republicii Islamice, ca reacţie la asasinarea lui Soleimani.

El a lansat astfel perspectiva unor posibile atacuri asupra unor nave în Golf.

Anterior, Teheranul a promis „o răzbunare dură în locul potrivit şi la momentul potrivit” pentru moartea lui Soleimani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

15 Comentarii

  1. Si sa te tii, nene ! … din „razbunare proportionala” in alta „razbunare proportionala”, ca raspuns (si, de fiecare data, si cu un mic „supliment” pe deasupra !) s-ar putea sa ne trezim curind intr-un peisaj selenar, in care Hiroshima si Nagasaki lunii august 1945 sa ni se para un fel de Disneyland ! …

  2. Democratia aplicata….Sa invatam si sa aplicam ce ne invata amerucanii…

  3. Wtf,la gramaj?Eu le-as doua palme,desi in suflet american,eu un roman,intrat tot timpul in istorie,purece fiind!Eu am un remember,foto personal cu un Iran licentiat,facut din casat,rahat bici prin Europa!Ce aveti voi,nimic despre umanitate!Vreau sa vad cat tine anduranta?!Tampenii,politice,Siria kaput,Libia,kaput si cate mai aveti?A,da Quweit,pentru excentrici si privilegiati restul,desert,tuaregi,talibani,camilisme,fara sa lezez exemplarele animale,ce suporta atatea!Despre ce dracu vorbim?Ramane ung sa-si dea rachete in balarii!Arabi din toate emisferele,nu exista”RAZBOI SFANT”sunt apartenente,voi caricaturi,orice ati vrea pentru o cauza fantasmagorica!Chiar am spus,mai mult de atat se mai poate?Get lost!

  4. Adica sa omoare si iranieni vreo 2 generali americani mai importanti,plus garzile,in total 10 oameni?Hal de „democratie”,pe ce lume traim..

  5. SUA abia asteapta o razbunare din aceasta ,,proportionla” a Iranului ca sa inceapa circul cu ei. Daca Iranul isi imagineaza ca arma nucleara este un argument forte ptr ei, se inseala total.
    Ma indoiesc ca americanii ar ezita sa transforme Iranul intr-o a doua Sahara, ca sa scape de acest ultim bastion islamist antiamerican si anti-Israel.

  6. Cititi profetiile lui Nostradamus si vedeti ce o sa pateasca N.Y.! Succesuri yankei! Go home! Ce cautati in Irak! S-a terminat petrolul? Treceti pe masini electrice si nu mai importati masini germane!

  7. Rivulutionarii Iranului nu au inteles decat ce vor ei din mesajul pe care l-au primit si pe care il cred ei,in aroganta lor,ba „ridicol”,ba,vezi dreace,”indraznetz” fatza de maria lor de popi persani,dar nu au inteles ca deja americanii au declansat curatenia de teroristi iranieni care ies din casa la produs nenorociri in zona si peste tot,plus curatenia aliatilor lor,dupa ce le-au daramat iranienii,fara niciun temei,drona in Golful Persic,asta ca sa-si arate ei,revolutionarii lu peste,muschii si sa terorizeze statele arabe vecine din Golf si din Orientul Mijlociu.Americanii,pe buna dreptate,nu au cum sa stea prea mult in postura de fraieri si de a si-o lua de la unii care lucreaza porcarii contra lor si a aliatilor lor.

  8. In afara de posibilitatea (care nu trebuie exclusa) ca pe teritoriul USA sa se afle elemente ale unei „Coloane a 5-a” iraniene sau proiraniene, in orice caz antiamericana si posibil capabila sa faca ceva „deranj”, Iranul are sanse minime sa loveasca USA direct. Asa ca cel mai probabil cei mai expusi sa o ia in freza de la pasdaran sint tot tarile din zona, de care amerlocilor cred ca le pasa si ii doare exact la banana. Poate (mai degraba sigur), mai putin de petrolul fara de care economia americana „pune lacatul pe butic” si, bineinteles, de „Gradina Gheseftmani” !

  9. Bre antiamericanii lu’ peste , in halul asta ati ajuns ? Sa folositi ca argumente profetiile lui Nostradamus ? Vai de capul vostru de tampiti ! Eu ma intreb de multa vreme de ce sunt lasati nespalatii aia in slapi si cu lansatorul de rachete in spinare sa-si bata joc de lumea civilizata ? Ca au petrol ? Si daca au petrol , ce ? Asta e un argument pentru a teroriza o intreaga planeta pe motive religioase ? Si pana la coada cat de stricat la creieri poti sa fi pentru a mai crede in secolul XXI in caii verzi visati acum 1500 de ani de un fost talhar de drumul mare chinuit de crize de epilepsie ! Aia nu-i religie , aia e apologia criminalitatii ! Cine le da dreptul sa proclame ca lumea civilizata occidentala e iadul iar USA sunt satana ? Si ca trebuie distruse ? De unde stiu ei astea ? Le-a spus-o un smintit ? ‘Ha ? P.S.: Si daca n-ar avea petrol , ar mai face gatul asta ? S-ar mai infoia asa cu religia lor de banditi ? P.S.2 : Am asa o banuiala ca zeci de milioane de iranieni sunt satui pana in gat de imputitii aia in halate negre si cu barbile alea clocitoare de paduchi care isi spun lideri religiosi ! Intrati pe YOUTUBE si vedeti cum arata Teheranul pe vremea sahului ! O lume aproape occidentala , ci tineri veseli , cu fete frumoase , cu rochii moderne , cu terase , cu baruri , cu gradini , cu parcuri , cu lume relaxata , …. ! Si uiati-va cum arata Teheranul si intreg Iranul acum …. ! Nu cred ca v-ati dori sa traiti acolo , antiamericanilor … !

  10. #14you, Markus Roman, Tiaso, Nastratin – Mai, baieti, chiar asa!? Toti odata!? In cor!!? Ce, s-a emis ordin de zi pe unitate ca toti agent…postacii sub acoperire sa initieze si sa sustina actiuni propagandistice de descurajare si timorare a „dusmanului persan”? Hai, ca sunteti tari! Nu mi-am putut nici macar imagina ca sunteti capabili de o astfel de chifla. Ma rog, problema voastra. Sa va fie de bine! Aaaaa, ca sa nu uit. Dom’ Nastratin, mai usurel cu pianul pe scari. Prea mult zel strica, bre! Si adu-ti aminte ce-au patit aia din Paris, de se dadura ai dracu’ si se legara de profestul in cauza. Sa nu te caute astia p-aici si, Doamne Fereste!, sa te si gaseasca. Ca nu prea vad multi care sa iasa public si sa declare: Moi, je suis Nastratin!

    • Ei lasati bre domnu’ , ca nu v-am intrecut ! De ieri toata kooperativa ,, KOPEIKA GAURITA ” a fost mobilizata si consemnata cu mecla in tastatura ! V-a stricat si guleaiul de sambata seara cu stevie si samahonka ! Ei uite , asta e diferenta dintre tampiti si oamenii cu cu judecata , dintre democratie si totalitarism : mie trebuie sa-mi fie frica de ce scriu sau vorbesc pentru ca vor veni ciuhapii dupa mine , pe tine te doare in tuhas , pentru ca stii ca nu va veni nimeni din USA sa-ti taie coa…stele pentru cacatul pe care il mananci impotriva americanilor ! Bre creier de gandac coafat , tu chiar nu realizezi ca ii poti injura pe americani fara sa patesti nimic , datorita AMERICANILOR ?

  11. @nastratin.
    Ce cauta amerlocii* in irak? Dar in afganistan, dar in siria, dar in pakistan, dar in coreea, dar in ucraina, dar in serbia?…si in multe alte locuri…CE CAUTA ???
    ce cauta, daca nu jaf si hotie, provocare si violenta, moarte si sange…ce cauta ???
    Ce cauta, daca nu CONTROLUL total si global al popoarelor si resurselor lumii ? Ce cauta ???
    De ce nu lasa popoarele in pace ? De ce le provoaca? De ce impun „democracy” cu forta peste tot in lume ?
    Iata intrebari la care spalatii pe creier cu „valori” occidentale nu vor gasi niciodata raspunsul REAL decat atunci cand va fi prea tarziu !

    *Definitia amerlocilor=lighioane fara identitate subordonate evreilor

    • Ce cauta ? Ce cauta si nen’tu Putin in Siria , Ukraina , Cuba , Venezuela , … ?

  12. @Nastratin: Ai omis Basarabia. Pe noi, asta ne doare cel mai mult, ma rog, pe cine il mai doare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.