De data aceasta va fi puțin diferit pentru că nu sunt singur. O bună parte din colegii de generația mea din Parlament sunt gata să mi se alăture.
Lună: noiembrie 2022
Centrala, care furniza în jur de o cincime din electricitatea Ucrainei înaintea invaziei ruse din februarie, a fost…
Poliţia a primit primul telefon de alertă cu puţin înainte de miezul nopţii, a mai spus purtătoarea de cuvânt.
El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza „un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.
Polițiștii Secției 3, dar și criminaliști și polițiști de investigații criminale s-au deplasat la fața locului, pentru…
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore în ţara noastră au intrat…
O bunicuță zicea că mai sunt trei zile „pînă să-i vie și pensiuța!”. Suma ei era alcătuită din pensiuța de pe urma CAP-ului, o nimica toată, și din ce primea după bărbatul ei, fost veteran de război, răposat între timp.
“La nivelul ordonanţei a fost prevăzută necesitatea adoptării unor norme metodologice pentru aplicarea ei, fără a fi prevăzut un termen de elaborare şi adoptare.
La Paris, o manifestaţie a reunit circa 80.000 de persoane sâmbătă după-amiaza, potrivit organizatorilor acesteia, 18.500 potrivit poliţiei.
Înainte de ziua sa, Joe Biden a găzduit sâmbătă la Casa Albă nunta nepoatei sale, Naomi, eveniment inedit.
În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – CEI O SUTĂ – Bastonul contelui, apărută la ED. CURTEA VECHE în 2012
Antrenorul Robert Rigo le-a avut sub comandă pe Bianca Benea, Alexandra Predescu, Greta Vereș și Cristina Constantinescu.
Horia-Roman Patapievici publică abia acum, în 2022, o conferință susținută în 2013 (vezi volumul „Despre viață, destin & nostalgie”, Editura Humanitas).
De vineri după-amiază când s-a difuzat știrea despre opunerea Austriei, niciun politician român n-a reacționat, a remarcat Ion Cristoiu
Peste 700 de cadavre au fost descoperite în zonele din regiunea Harkov, regiunea Doneţk şi regiunea Herson, iar 90% dintre victime sunt…
Şeful SDF, Mazloum Abdi, a scris pe Twitter că atacurile constitue o ameninţare pentru întreaga regiune.
De luni dimineața, veți putea citi în Cotidianul un miniserial despre rapacitatea unui liberal credincios, deopotrivă pastor deputat, cu ambiții de glorie în politică.
Vaclav Havel, să moară de necaz, invidios fiind el pe Proiectul Science Fiction Politic vălurit în Ziarul Național Cotidianul
Noul ministru al Educației, Ligia Deca, este cvasiabsentă din spațiul public, deși noul an școlar a început cu destule semne de întrebare rămase fără răspuns
Totodată, oficialul a mulţumit României pentru susţinerea acordată, subliniind că acest lucru nu va fi uitat de generaţiile viitoare.
Pasiunea pentru dirijatul coral prinde contur în toamna anului 1972 când înfiinţează un grup coral alcătuit din studenţi ai Universităţii Bucureşti şi ai…
UPDATE O explozie puternică a avut loc lângă Sankt Petersburg. Incendiul a fost provocat de o explozie pe conducta de gaz dintre Berngardovka și..
Chiar credeți că Isus, despre care ziceți că vă e dumnezeu și mîntuitor, a vrut ca moștenirea lui să ajungă pe mîinile unor calistrați chifani, danieli cioboți, cornei bîrlădeni, pornohaci ș.a.m.d. ?
Clujenii au observat rapid acest lucru și au făcut glume pe Facebook, vizavi de apetența pentru PR a primarului Emil Boc.
În prima înregistrare video, făcută cu un telefon mobil, poate fi văzut un grup de bărbaţi îmbrăcaţi în haine militare ieşind unul după altul cu…