Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează o anchetă complexă în oraşul Şomcuta Mare după furtul unei sume considerabile de bani dintr-o locuinţă
Lună: august 2023
Pentru a preveni o criză majoră a sistemului sanitar, managerii unor spitale solicită modificarea de urgență a finanțării spitalelor din România. Specialiștii se tem că fără o intervenție a guvernului, îngrijirea pacienților va fi afectată
„Moartea sa este o mare pierdere pentru întregul stat”, a scris el pe canalul său de Telegram
. Din datele estimate de compania românească AVBS Credit, volumul de credite ipotecare pe care compania îl va intermedia până la sfârșitul lui 2023 va crește cu cel (…)
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta în cazul tinerei moarte în Maternitatea din Botoşani
Era triplu campion mondial WWE (World Wrestling Entertainment).
Motivul invocat de primarul-mafiot Mihai Chirica? Este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe…
Anticipaţiile pentru cursul de schimb relevă o depreciere a leului faţă de euro, cu o valoare de (…)
Fac ce fac și la aceeași căruță a intereselor amândoi trag. Victor Ponta și Marcel Ciolacu, căci despre ei este vorba, se cunosc destul de bine.
Lesa, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Lesa, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic
“La data de 16 august 2023, în jurul orei 05:10, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Corabia au fost sesizaţi de către (…)
Acest incident, de un tip extrem de rar în Norvegia, a avut loc în incinta Institutului Mondial al Muncii, care face parte din Universitatea din Oslo.
Fotografia judiciară lui Donald Trump, făcută în timpul scurtei sale şederi într-o închisoare din Georgia, unde a fost inculpat pentru presiunile electorale din 2020, a fost dată publicităţii.
Fostul primar Sorin Oprescu, condamnat la….. și dat în urmărire generală, a fost fotografiat de turiștii români la o petrecere
Dacă ești cinstit și în același timp ești încântat să auzi că „multinaționalele trebuie să plătească mai mult”, atunci trebuie să (…)
Cel mai probabil, micile păsări s-au înecat sau au murit îngheţate, transmite BBC.
Va debuta luni la arenele Flushing Meadows din New York. Tragerea la sorți a avut loc joi.
Norvegia a anunţat recent că va deveni a treia ţară – după Ţările de Jos şi Danemarca – care va furniza Ucrainei acest tip de aeronavă de concepţie americană.
Opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House
Guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaiev a anunţat anterior că mai multe avioane au fost doborâte în largul peninsulei „în zona (…)
O tornadă a fost observată deasupra unui lac în timpul unui incendiu din Columbia Britanică, Canada.
A picat una dintre versiunile vehiculate în cazul morții liderului Wagner, al cărui avion s-a prăbușit în Rusia.
Pagina prezintă filmări cu tânărul, iubita lui (care este fiica unui consilier superior la Primăria Sectorului 1 al Capitalei), dar și cu părinții băiatului, însoțite de comentarii ironice.
Fiul pictorului spaniol Pablo Picasso, Claude Ruiz Picasso, a decedat la vârsta de 76 de ani”
Ministrul de Interne a fost întrebat de ce nu au existat mai multe demiteri după tragedia din 2 Mai, iar
Zburau două avioane spre aeroportul Băneasa. Ca să ajungă la un show aerian. Renumitul