Doar doi cojocari au mai rămas în Mureș. Pieile de oaie ajung tot mai rar să fie prelucrate

În județul Mureș, confecționarea cojoacelor, a căciulilor și a pieptarelor tradiționale a rămas în grija a doar doi meșteri, semn că un meșteșug moștenit de la o generație la alta se apropie de dispariție.

Echipa emisiunii „Agricool” a ajuns în atelierul unuia dintre ei, Ioan Pascu, din Breaza, pentru a urmări cum se lucrează aceste piese unicat, scrie antena3.ro.

O meserie deprinsă din copilărie

Ioan Pascu e singurul din Breaza care mai practică cojocăritul, iar tehnicile de lucru cu pielea le-a deprins de mic, de la tatăl său și de la meșterii generațiilor dinainte, potrivit emisiunii.

Materia primă vine de la ciobani, care îi aduc pieile, iar meșterul le transformă în cojoace și pieptare pe care le împodobește cu motive tradiționale.

La ornamente lucrează alături de soția sa, care ajută ca modelele moștenite să nu se piardă.

Pieile de oaie, tot mai rar folosite

Potrivit meșterului, cojocul ocupa altădată un loc însemnat în portul popular, fiind purtat de bărbați și de femei, chiar și atunci când mergeau la biserică. În prezent, însă, pieile de oaie ajung tot mai rar să fie prelucrate.

„Astăzi, toți ciobanii își îngroapă pieile, că nu au ce face cu ele și lâna. Noi de la sași am învățat meseriile astea, cu decorațiile tradiționale. Mă lua tăticul cu el și puneam petice și flori. Erau cojoace lungi. Și femeile, și bărbații aveau cojoace cu care mergeau la biserică”, a povestit meșterul.

Semnificația din spatele ornamentelor

Dincolo de rolul lor decorativ, multe dintre motivele de pe cojoace și pieptare au o încărcătură simbolică, iar influențele săsești păstrate în ele au ajutat la formarea tradiției din zonă, potrivit sursei citate.

În timpul unei demonstrații în atelier, Ioan Pascu a arătat ce reprezintă unul dintre motivele folosite: „Acesta este pomul vieții”.

Lucrul la decorațiuni cere migală și pricepere, iar aici contribuția soției meșterului este una însemnată. Cei doi continuă, împreună, un meșteșug amenințat să dispară odată cu actuala generație de cojocari.

Cumpărători din toate colțurile țării

Interesul pentru cojoace a scăzut față de acum câteva decenii, însă obiectele lucrate de mână își găsesc în continuare cumpărători.

La atelierul din Breaza ajung oameni din mai multe regiuni ale țării, atrași de portul popular și de obiectele tradiționale. Pentru meșter, cea mai mare bucurie vine din reacția celor care pleacă de acolo cu o piesă lucrată de el.

„Vin din toate zonele. Sunt preoți, polițiști, fel și fel de oameni cărora le place tradiția și costumul popular. Cel mai drag pentru mine este când văd că vine clientul, îl ia și îl sărută și îl ia în brațe. Înseamnă că i-a plăcut și lui, și mi-a plăcut și mie”, a mai spus Ioan Pascu.

Citește și: Tradiția doar în muzeu?