De pe frontul din Bosnia, la jurnalism și în topul literaturii globale. Aslak Nore: „Am auzit povești de la spioni pe care nu le puteam scrie ca jurnalist, așa că am ales ficțiunea”

Aslak Nore nu este un scriitor norvegian tipic. Nu se limitează la crimele clasice din peisajele scandinave înghețate și nici nu bifează clișeele din „Nordic Noir”. Cu un trecut atipic – fost soldat într-un batalion de elită în Bosnia și jurnalist de război trimis în cele mai fierbinți zone din Orientul Mijlociu –, Nore și-a transformat experiența de viață într-un motor literar.

Rezultatul? Bestselleruri internaționale, cu ritm cinematografic, care împletesc saga de familie, secrete geopolitice și drame istorice.

Prezent recent în România pentru lansarea romanului său, Cimitirul Mării, Aslak Nore a oferit un interviu publicației noastre. Am stat de vorbă despre legătura dintre rigoarea militară și scris, despre traumele generaționale ascunse în istoria Europei de Est, dar și despre teama existențială pe care o provoacă inteligența artificială în lumea creatorilor de conținut.

Menționăm faptul că interviul s-a desfășurat în limba engleză. Prezentul articol este o traducere și o adaptare care aparține autorului.

Părerea despre România

Cotidianul: Vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu. Cum vă simțiți astăzi?

Aslak Nore: Sincer, încep să resimt oboseala. Programul a fost foarte intens aici în România, am făcut o mulțime de lucruri. Este un privilegiu, desigur, dar oboseala începe să-și spună cuvântul. Totuși, mă simt foarte bine.

Cotidianul: Vă place România până acum?

Aslak Nore: Da, chiar îmi place. Este prima mea vizită aici. Prima dată am mers direct la Brașov, care mi s-a părut mult mai central-european decât îmi imaginasem; se simțeau clar influențele austro-germane, habsburgice. Iar aici, la București, simți mai degrabă că ești în sudul Europei. Îmi place asta, mereu mi-a plăcut sudul Europei. Așadar, un mare plus pentru România până acum, este grozav.

De la frontul din Bosnia, la secretele spionilor din Orientul Mijlociu

Cotidianul: Aveți un background destul de neobișnuit pentru un scriitor: ați servit într-un batalion militar de elită în Bosnia, apoi ați lucrat ca jurnalist și editor. Cât de mult se regăsesc acea rigoare jurnalistică și disciplina militară în modul în care vă documentați și vă scrieți romanele astăzi?

Aslak Nore: Din păcate, foarte puțin. Totuși, experiența din armată este importantă în alte sensuri. Mi-a oferit ceva despre care să scriu: lumea reală, cu toate lucrurile dramatice, ciudate, minunate și oribile care se întâmplă în ea. Când eram în armată, eram foarte tânăr. Eram un simplu pușcaș, fără absolut nicio ambiție literară.

Mai târziu, când am devenit jurnalist și am început să călătoresc frecvent în țări din Orientul Mijlociu și în Afganistan, am descoperit rapid că trecutul meu militar reprezenta un avantaj enorm. Aveam acces la oameni care, de obicei, sunt foarte sceptici în privința jurnaliștilor, de teamă că nu vor fi reprezentați corect.

Dar ascultând atâtea povești de la soldați, forțe speciale sau spioni, mi-am dat seama că multe dintre ele erau spuse cumva off the record și nu le puteam publica niciodată ca jurnalist. Așa că m-am decis: de ce să nu le folosesc în ficțiune? Acesta a fost punctul de plecare.

Povestea Cimitirului Mării

Cotidianul: Cimitirul Mării pornește de la o tragedie istorică reală, oarecum uitată: scufundarea navei Princess Ragnhild în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cum ați descoperit această poveste și cât de dificil a fost să echilibrați respectul pentru adevărul istoric cu ritmul alert al unui thriller?

Aslak Nore: E o întrebare care necesită un răspuns mai lung. În primul rând, am dat peste această poveste prin intermediul unui fost coleg jurnalist. Mi-a povestit la o petrecere că lucrează la un podcast despre naufragiile de pe coasta norvegiană și mi-a menționat de Coastal Express (n.r. linia maritimă Hurtigruten). Această rută are o adevărată mitologie în Norvegia, deoarece, înainte de transportul modern, era singura modalitate de a călători din sudul spre nordul țării, pe distanțe uriașe, dincolo de Cercul Polar.

Când mi-a povestit despre scufundare, mi s-a părut extrem de dramatic, ca un fel de mini-Titanic norvegian, cu oameni care luptau pentru viața lor în apele înghețate. Inițial, am vrut să scriu exclusiv un roman istoric despre Al Doilea Război Mondial, dar obosisem de acest gen.

Așa că am decis să păstrez povestea reală a naufragiului și să o combin cu o saga de familie pur fictivă, inventată de mine. Practic, mă folosesc de faptele istorice pentru a te convinge, ca cititor, că ceea ce citești este adevărat. Iar după ce am reușit să-ți câștig încrederea, încep să mint și să manipulez, desigur, pentru că sunt un scriitor de ficțiune.

Traumele României: „Oameni veniți pe jos din Gulag sau uciși la Stalingrad”

Cotidianul: Atât în Norvegia, cât și în Europa de Est, tragediile celui de-Al Doilea Război Mondial au lăsat cicatrici adânci în istoria familiilor, fiind adesea ținute secrete zeci de ani. În cartea dumneavoastră explorați exact această moștenire a traumelor și secretelor generaționale. Credeți că ficțiunea poate funcționa ca o formă de vindecare pentru rănile istorice?

Aslak Nore: Știți ce am făcut la Brașov, când mi-am prezentat cartea? Le-am spus celor din public: „V-am spus povestea mea fictivă, v-am povestit puțin și despre bunicul meu, care a fost într-un lagăr de concentrare. Dacă doriți să îmi împărtășiți ceva din istoria familiilor voastre atunci când vă dau un autograf, aș fi bucuros să ascult”. Eram foarte curios să aflu cum arată moștenirea istorică a românilor.

Și au venit destul de mulți oameni! Mi-au povestit despre bunici deportați în Gulag care au fost nevoiți să se întoarcă pe jos în România, despre alți bunici uciși în Bătălia de la Stalingrad… lucruri extrem de dramatice. Așa că nu știu dacă ficțiunea poate oferi o vindecare propriu-zisă, dar știu că oricine îmi citește cartea va găsi în ea o poveste de familie universală. Cu toții provenim dintr-o familie.

Nu mă aștept să știți toate detaliile experienței istorice a țării mele, sper doar să fie o lectură captivantă care să vă deschidă o portiță pentru a reflecta asupra propriului trecut și asupra modului în care traumele generaționale se manifestă în România.

Criticile pentru asemănările cu Succession

Cotidianul: Dinastia Falck din cartea dumneavoastră a fost descrisă adesea de critici drept o versiune norvegiană a serialului Succession. Ce vă atrage atât de mult la lupta pentru putere, bani și control în interiorul unei familii care, teoretic, are totul?

Aslak Nore: Să ne întoarcem la ideea de familie. Cred că este, fundamental, cel mai universal subiect din lume. Toți avem relații complicate cu cei de lângă noi. În același timp, știm că familiile bogate și puternice nu sunt veșnic fericite; se luptă cu multe demoni, poate chiar mai mulți decât familiile obișnuite.

Fiecare familie are secrete întunecate. Dar, dacă într-o familie normală aceste secrete ar reprezenta doar niște adevăruri intime neplăcute – cum ar fi o infidelitate –, în familia Falck miza se schimbă. Pentru că sunt bogați, puternici și consideră că duc pe umeri soarta națiunii, secretele lor devin politice și istorice. Așa obținem ce e mai bun din ambele lumi: o dramă intimă, dar care poate afecta o țară întreagă.

„Inteligența artificială nu va crea niciodată ceva unic uman”

Cotidianul: Trăim într-un moment geopolitic foarte tensionat. Aveți o viziune directă asupra acestor dinamici, având în vedere timpul petrecut în Orientul Mijlociu. Cum influențează climatul global de astăzi modul în care scrieți despre conflicte?

Aslak Nore: Viziunea mea asupra lumii a fost modelată profund de 11 septembrie 2001 și de evenimentele care au urmat: războaiele din Afganistan și Irak, precum și tensiunile din interiorul Europei legate de relația dintre Islam și lumea occidentală. Încă vedem efectele acelor ani astăzi. Dar cred că, în mod fundamental, ceva s-a schimbat în anii 2020. Pe lângă situația din Ucraina sau din Gaza, au apărut provocări noi la care nu mă gândeam prea mult în tinerețe, precum inteligența artificială sau schimbările climatice. Într-un fel, mă simt acum mult mai puțin conectat la spiritul vremii (zeitgeist) decât eram odată. Este inevitabil. Când ești tânăr, simți că înțelegi totul. Acum simt că universul meu a fost construit pe o lume care nu sunt sigur că mai există în aceeași formă.

Cotidianul: Ca scriitor, cum vedeți influența inteligenței artificiale în prezent?

Aslak Nore: Ca scriitor, mă tem, la fel ca toată lumea. Există niște riscuri existențiale uriașe aduse de aceste modele de limbaj. Când am început să testez primele AI-uri, acum vreo doi ani, mi-am pierdut complet inspirația. Simțeam că, dacă o mașinărie poate scrie ceea ce scriu eu, atunci ce sens mai are toată munca mea?

Dar, la o privire mai atentă, realizezi că inteligența artificială poate, cel mult, să reproducă scrisul uman. Nu va putea niciodată să creeze ceva cu adevărat unic uman. Cu toate acestea, este o provocare extrem de dificilă pe foarte multe niveluri.

Despre ieșirea din tiparul Nordic Noir

Cotidianul: Thrillerul scandinav este un fenomen global masiv, dar cărțile dumneavoastră depășesc zona de „Nordic Noir” sau procedurile polițienești clasice, având o puternică tentă geopolitică și istorică. V-ați simțit vreodată limitat de eticheta de „autor scandinav de thriller”?

Aslak Nore: Nu, nu cu adevărat. Cărțile mele sunt descrise ca aflându-se undeva la mijloc. Provin din tradiția literaturii polițiste nordice, de care sunt foarte mândru. Am citit cantități enorme din acest gen, îmi plac Jo Nesbø, cărțile Millennium, Henning Mankell.

Dar cred că acel val a cam trecut acum, cu mici excepții. În plus, aceasta este doar una dintre sursele mele de inspirație. Sunt la fel de inspirat de marea ficțiune epică a secolului al XIX-lea (Dumas, Victor Hugo, marii clasici ruși), precum și de televiziunea modernă din „Epoca de Aur”: Succession, Game of Thrones, The Sopranos, The Wire, Breaking Bad. Toate aceste seriale își au rădăcinile tocmai în ficțiunea realistă a secolului al XIX-lea. Totul e conectat.

Cărțile care îmi plac cel mai mult sunt greu de categorisit. Dacă te gândești la Donna Tartt, scrie crimă sau ficțiune clasică? La fel și Carlos Ruiz Zafón cu Umbra vântului. Eu caut să scriu ceva care să te țină treaz noaptea. Vreau să evit ideea simplistă a binelui absolut versus răului absolut. Personajele mele sper că sunt interesante tocmai pentru că sunt bune și rele în același timp. Oameni buni făcând lucruri rele și invers.

Detalii de culise și recomandări pentru tinerii scriitori

Cotidianul: Thrillerele dumneavoastră au un ritm foarte rapid, aproape cinematic. Vă citiți vreodată scenele de suspans cu voce tare, doar pentru a le testa ritmul și cadența?

Aslak Nore: Probabil că ar trebui, dar nu o fac. Și să știți că nu-mi ies perfect de fiecare dată. Totuși, după ce scrii mai multe cărți – iar scopul este mereu să devii mai bun –, capeți un fel de instinct odată cu experiența, un reflex care îți spune instant că un pasaj „funcționează”.

Cotidianul: O ultimă întrebare universală: ce sfat i-ați da unui tânăr care își dorește să înceapă să scrie și să publice o carte?

Aslak Nore: I-aș spune ce a zis Winston Churchill odată: succesul constă în a trece din eșec în eșec fără să-ți pierzi entuziasmul.

Final deschis