Procurorii din Constanța acuzați de corupție, trimiși în judecată

Doi procurori din Constanța, arestați preventiv în luna mai, au fost trimiși în judecată.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Procurorii din Constanța acuzați de corupție, trimiși în judecată

Doi procurori din Constanța, arestați preventiv în luna mai, au fost trimiși în judecată.

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au fost trimiși în judecată într-un dosar de corupție. Cei doi, arestați preventiv încă din luna mai, sunt acuzați de mai multe infracțiuni, printre care trafic de influență, șantaj și cercetare abuzivă. Alături de ei au fost trimise în judecată alte două persoane, între care un fost consilier județean.

În același dosar vor fi judecați și omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța. Cei doi sunt acuzați de cumpărare de influență.

Procuror acuzat că a primit 110.000 de euro pentru intervenții la instituții publice

Potrivit rechizitoriului, Gigi Valentin Ștefan ar fi primit aproximativ 110.000 de euro, bunuri și alte foloase necuvenite, în perioada decembrie 2025 – aprilie 2026. Banii și bunurile i-ar fi fost oferite de Dumitru Daniel Learciu, în schimbul promisiunii că magistratul va interveni pe lângă funcționari publici pentru obținerea unor favoruri. Printre acestea se numără urgentarea procedurilor pentru recuperarea unui permis de conducere, transferul unui funcționar de la o primărie la Curtea de Conturi Constanța și obținerea unui post în Consiliul de Administrație al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).

De asemenea, procurorul ar fi promis că va interveni pentru obținerea unui tratament preferențial în relațiile cu Ministerul Energiei și compania Distribuție Energie Electrică România.

Anchetatorii susțin că banii și bunurile ar fi fost primite în patru rânduri, pe 12 decembrie 2025 și pe 20, 23 și 27 aprilie 2026. Întâlnirile ar fi avut loc chiar în biroul magistratului, din sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Procurorul este acuzat și că ar fi promis intervenții pe lângă funcționarii Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, dar și pe lângă judecători. În acest caz, Gigi Valentin Ștefan ar fi acceptat foloase și promisiuni de bani din partea omului de afaceri Mihale Cartali. Scopul era obținerea unor soluții favorabile în probleme legate de construcții ridicate fără respectarea regulilor de autorizare.

Teodor Niță, acuzat de șantaj, instigare la abuz în serviciu și falsificarea probelor

Celălalt procuror trimis în judecată, Teodor Niță, este acuzat de instigare la abuz în serviciu, șantaj, uzurparea funcției și cercetare abuzivă. Potrivit anchetatorilor, la 15 ianuarie 2026, magistratul ar fi încercat să influențeze un ofițer din cadrul ISU Dobrogea, pentru a favoriza o societate administrată de o persoană apropiată. Mai exact, i-ar fi cerut acestuia să comunice ce măsuri ar putea fi luate pentru ca firma să evite sancțiunea încetării activității comerciale.

Într-un alt episod, petrecut între ianuarie și mai 2026, procurorul ar fi exercitat presiuni asupra unei persoane cu funcție de conducere în cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța. Scopul ar fi fost înregistrarea rapidă a unor modificări în acționariatul unei societăți comerciale, prin ocolirea procedurilor legale.

Una dintre cele mai grave acuzații aduse procurorului Niță privește modul în care ar fi administrat probele într-un dosar penal. Anchetatorii susțin că magistratul ar fi coordonat modificarea declarațiilor unor martori, astfel încât acestea să conțină informații pe care persoanele respective nu le relataseră. Mai mult, ar fi falsificat și alte declarații, atribuind unor martori afirmații pe care aceștia nu le făcuseră. Unele persoane nici măcar nu ar fi fost audiate. Potrivit Parchetului General, aceste fapte ar fi urmărit construirea unei situații nereale, care să producă efecte juridice defavorabile persoanei cercetate.

Procurorul este acuzat și că, în aprilie 2023, ar fi continuat să întocmească documente privind administrarea probelor într-un dosar pe care îl trimisese deja în judecată, deși nu mai avea atribuții de urmărire penală în acea cauză.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.