Rezultatul negocierilor cu FMI şi Comisia Europeană va fi cunoscut doar luni, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, întrucât în negocierile de sâmbătă nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând preţul gazelor pentru populaţie şi Complexul Hunedoara.
„În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngheţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil luni, de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta”, au declarat pentru Mediafax surse oficiale, după discuţiile de sâmbătă dintre ministrul Energiei, Andrei Gerea, şi delegaţia comună Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu afirma, la începutul lunii decembrie, că are acordul Comisiei Europene pentru amânarea calendarului de liberalizare a preţului la gazele destinate populaţiei până în 2021, iar nicio majorare nu va mai fi aplicată până la 1 iulie 2015, însă informaţia nu a fost confirmată de oficialii europeni.
Potrivit calendarului convenit cu partenerii internaţionali, România trebuia să majoreze preţul final al gazelor destinate populaţiei cu 2% de la 1 octombrie şi 2% de la 1 ianuarie 2015, prin creşterea tarifului reglementat pentru gazele din producţia internă de la 48,5 lei/MWh la 49,8/MWh în toamna anului trecut şi la 50,6 lei/MWh de la începutul acestui an. Calendarul mai prevedea majorarea preţului la gazele pentru populaţie cu 2% de la 1 aprilie şi cu încă 3% de la 1 iulie 2015.