Ludovic Orban a declarat, miercuri, că PNL are negocieri la nivelul Camerei Deputaţilor cu grupuri parlamentare şi deputaţi pentru formarea unei majorităţi pentru a-l schimba pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei.
Întrebat dacă Alina Gorghiu va reprezenta o soluţie pentru funcţia de preşedinte al Camerei, atunci când partidul va avea majoritatea parlamentară, liderul deputaţilor PNL a spus:
„În mod evident, atunci când vom dispune de majoritate parlamentară puteţi fi convinşi că vom demara procedurile de schimbare a domnului Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În rest, dacă vom avea capacitatea de a schimba şi postul va deveni vacant, se va lua o decizie în conformitate cu prevederile statutare a PNL”, a afirmat Orban.
Dacă se va forma majoritatea la Senat, numele lui Vasile Blaga este vehiculat pentru preşedinţia Senatului.
„În ceea ce mă priveşte pe mine, în mod evident, la nivelul Camerei Deputaţilor, investiţi prin hotărârea PNL, eu şi colegii care au fost desemnaţi ca şi echipă, purtăm negocieri la nivelul Camerei Deputaţilor fie cu grupurile parlamentare, fie cu deputaţi astfel încât să formăm majoritatea parlamentară. Când avem informaţii relevante în acest sens, le veţi afla, evident vor fi făcute publice”, a răspuns Ludovic Orban.