Audierea Elenei Udrea la DNA „nu e de mirare”, a declarat, la Digi24, jurnalistul Cristian Tudor Popescu. În opinia acestuia, este esențial de precizat faptul că președintele PMP a beneficiat de susținere „în plan politic și guvernamental” din partea fostului șef al statului, Traian Băsescu.
„Faptul că doamna Udrea a ajuns, în sfârșit, la DNA nu este câtuși de puțin de mirare. Doamna Udrea încerca, într-un interviu la ziarul Gândul, să convingă telespectatorii că ea nu avea nicio treabă cu fostul ei soț, fiind cu el zece ani, în vreme ce domnul Cocoș făcea să zboară pungile de plastic cu milioane de euro peste România. Doamna Udrea s-a lepădat de domnul Cocoș. Am reținut acel moment în care era dispusă, bănuiesc, și să nege faptul că a fost o căsătorie consumată conjugal, pentru a nu se atinge în vreun fel de fostul ei soț. Cu toate eforturile doamnei Udrea de a se scutura, prezența ei în centrul unui păienjeniș de corupție înspăimântătoare pentru cetățeanul de rând nu avea cum să nu sfârșească aici, la DNA”, a spus Cristian Tudor Popescu.
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Elena Udrea, a fost adusă astăzi la DNA, unde a stat aproximativ patru ore. La plecarea din sediul Direcţiei, a susţinut că nu a dat declaraţii şi a negat că ar fi evitat cu bună ştiinţă să facă anumite menţiuni în declaraţia sa de avere.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.