Social-democraţii şi liberalii i-au înfierat cu mânie democratică pe democrat-liberali atunci când aceştia intenţionau să facă regionalizarea ţării fără a consulta populaţia. Însă nici bine nu s-a uscat cerneala pe buletinele de vot care au adus USL-ului o majoritate mai mult decât confortabilă, că Guvernul PSD-PNL a şi început regionalizarea, fără să-i pese ce părere au cetăţenii despre această decizie. Responsabil cu prima etapă a regionalizării este ministrul PNL al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a luat decizia desfiinţării direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de asigurări de sănătate. În locul acestora vor apărea opt autorităţi regionale, care vor avea în subordine 34 de oficii judeţene de sănătate publică.
Reorganizarea înseamnă concedieri masive de personal. Concedieri de care USL nici nu voia să audă pe vremea când era în opoziţie şi critica Guvernul PDL pentru cinismul de care dă dovadă, lăsându-i pe oameni pe drumuri într-o ţară în care nu există alternative pe piaţa muncii.
La direcţiile de sănătate publică pe care domnul Nicolăescu doreşte să le desfiinţeze, oricum personalul este insuficient. Câţiva inspectori de teren trebuie să prevină apariţia focarelor de infecţii în şcoli şi grădiniţe, şi trebuie să verifice magazinele mari şi mici, hotelurile, pieţele şi instituţiile publice. Apoi, direcţiile de sănătate publică nu reprezintă chiar o povară pentru bugetul sănătăţii cu care Eugen Nicolăescu vrea să demonstreze cât de grijuliu este, fiindcă aceste unităţi se autofinanţează în mare măsură, prin testele şi analizele de laborator pe care le fac.
Prin reorganizarea caselor de sănătate şi a direcţiilor de sănătate publică, ministrul nu va putea economisi decât o mică parte din banii necesari acoperirii găurilor făcute bugetului de sănătate prin importul de medicamente scumpe şi prin licitaţiile aranjate.
Tot Eugen Nicolăescu vrea ca românul, pe umărul căruia plângea atunci când se afla în opoziţie, să beneficieze de un pachet minim de servicii medicale, care să fie dublat de un pachet obţinut de la firmele private de asigurări. Ministrul PNL al Sănătăţii a declarat: „Noi vrem, spuneam de viziune, vrem ca pachetul de servicii medicale de bază să intre concomitent, împreună cu pachetul suplimentar de servicii medicale, de data aceasta din asigurări private. Asigurări private pe care şi le pot permite măcar cel puţin 4,5-5 milioane de contribuabili care obţin venituri din munca lor”.
În România sunt aproximativ 6 milioane de angajaţi, însă cei mai mulţi dintre ei au salarii mai mici decât venitul mediu pe economie, care este de 1.548 de lei. Din salariile de mizerie sunt plătite cheltuielile de întreţinere şi ratele la bancă, şi trebuie cumpărate cele necesare traiului zilnic. Aşa că puţini sunt cei care şi-ar putea permite să-şi facă asigurări private de sănătate, aşa cum îşi doreşte Eugen Nicolăescu, un domn care, de când a părăsit băncile opoziţiei, pare că s-a rupt de realitate.