Rectorul Universității Ovidius, reținut pentru 24

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius-Dănuţ Epure, a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenţi la Facultatea de Farmacie din cadrul instituţiei. Acesta a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de […]

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius-Dănuţ Epure, a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenţi la Facultatea de Farmacie din cadrul instituţiei. Acesta a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de […]

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius-Dănuţ Epure, a fost reţinut, marţi, de către procurorii DNA pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, fiind acuzat că a primit bani pentru a facilita admiterea mai multor studenţi la Facultatea de Farmacie din cadrul instituţiei.

Acesta a primit, în cursul lunii august a anului trecut, de la o persoană 1.000 euro, prin intermediar, pentru a facilita admiterea fiicei celui de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie pe un loc destinat cetăţenilor străini, anunță motivarea procurorilor DNA. De asemenea, în cursul acestei luni, Tiberius Epure a pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în luna iulie, Epure a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie.

Conform procurorilor anticorupţie, la pretinderea şi primirea sumei de 4.000 de euro, rectorul Universităţii „Ovidius” a fost ajutat de către Stere Tala, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani, astfel că acesta este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Atât Tiberius-Dănuţ Epure, cât şi Stere Tala, persoană fără calitate specială, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.

De asemenea, în cauză, procurorii au început urmărirea penală şi faţă de alte persoane.

Rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, Tiberius Epure a fost prins în flagrant, marţi, în timp ce lua mită 4.000 de euro.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.