Reprezentanţii Distrigaz Sud Rețele spun că, în urma primelor cercetări, s-a stabilit că explozia de la Călăraşi s-a produs ca urmare a unei acumulări de gaze pe instalația de utilizare a gazelor naturale din interiorul apartamentului în care a avut loc deflagraţia, conform Mediafax.
Echipele Distrigaz Sud Rețele au fost sesizate cu privire la existența de miros de gaze pe casa scării din blocul în care s-a produs explozia, fapt pentru care angajaţi ai companiei s-au deplasat imediat la fața locului pentru a face măsurători, se arată într-un comunicat de presă al companiei transmis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
În urma investigațiilor tehnice nu au fost depistate scurgeri de gaze pe casa scării și nici pe branșamentul blocului sau pe rețeaua de distribuție din zonă înainte de producerea exploziei, potrivit sursei citate, conform antena3.ro.
Vicepremierul Gabriel Oprea a sosit la faţa locului şi a afirmat că un ajutor al statului pentru cei rămaşi fără case nu este exclus.
Pe de altă parte, procurorii au deschis, joi, un dosar penal în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere, în cazul exploziei produse miercuri seară, în acest caz fiind audiate deja mai multe persoane.