Hagi, criticat şi la victorie: „Cămaşa de antrenor este prea mare pentru el”

Fostul fotbalist al echipei Galatasaray, Sergen Yalcin, a declarat că în opinia sa Gheorghe Hagi nu va reuşi să rezolve problemele de la gruparea turcă şi la finalul sezonului îşi va face bagajele şi va pleca, informează site-ul htspor.com. În schimb, Sergen cere aducerea lui Mutu la Istanbul. Hagi a început excelent anul 2011. Galatasaray […]

Hagi, criticat şi la victorie: „Cămaşa de antrenor este prea mare pentru el”

Fostul fotbalist al echipei Galatasaray, Sergen Yalcin, a declarat că în opinia sa Gheorghe Hagi nu va reuşi să rezolve problemele de la gruparea turcă şi la finalul sezonului îşi va face bagajele şi va pleca, informează site-ul htspor.com. În schimb, Sergen cere aducerea lui Mutu la Istanbul. Hagi a început excelent anul 2011. Galatasaray […]

Fostul fotbalist al echipei Galatasaray, Sergen Yalcin, a declarat că în opinia sa Gheorghe Hagi nu va reuşi să rezolve problemele de la gruparea turcă şi la finalul sezonului îşi va face bagajele şi va pleca, informează site-ul htspor.com. În schimb, Sergen cere aducerea lui Mutu la Istanbul.

Hagi a început excelent anul 2011. Galatasaray Istanbul a învins cu scorul de 3 la 0 pe Hannover, echipă aflată pe locul patru în Bundesliga, iar transferurile făcute s-au dovedit a fi inspirate. Culio, argentinianul luat de la CFR Cluj, a fost iniţiatorul unuia dintre goluri.

Chiar şi aşa, Hagi este criticat. Fostul fotbalist al echipei Galatasaray, Sergen Yalcin, a declarat că în opinia sa Gheorghe Hagi, pentru care „cămaşa de antrenor este parcă prea mare”, nu va reuşi să rezolve problemele de la gruparea turcă şi la finalul sezonului îşi va face bagajele şi va pleca, informează site-ul htspor.com.

„Mie nu îmi place politica de transferuri în care se află Hagi. Această politică nu va duce nicăieri echipa Galatasaray. Problemele din echipă vor continua. Nu cred că aceste treburi se fac după un anumit sistem, iar dacă acest lucru nu se rezolvă şi sezonul următor va aduce pierderi. Este greu să obţii succese cu acest lot. Sunt probleme importante în echipă. Nu cred că Hagi le va putea rezolva. La sfârşitul sezonului îşi va face bagajele şi va pleca. Hagi, chiar dacă a fost extraordinar de talentat ca fotbalist, nu este un antrenor. Nu a trecut examenul de antrenor. Nici în primul lui mandat nu a avut succese. Parcă pentru Hagi această cămaşă este prea mare”, a spus Sergen.

Sergen Yalcin a precizat că argentinianul Juan Culio, achiziţionat de Galatasaray de la CFR Cluj, este „o cutie închisă” şi ar fi greşit să fie evaluat doar având în vedere golurile marcate într-un meci cu AS Roma. În schimb, Sergen consideră că un eventual transfer al atacantului Fiorentinei, Adrian Mutu, ar fi un mare avantaj pentru Galatasaray.

„Dacă ar veni Mutu, ar face treabă foarte bună. Cu siguranţă va rezolva problemele importante. Mutu va creşte forţa ofensivă a echipei. Dacă nu va veni Mutu, trebuie neapărat ca la echipă să fie adus un jucător de acelaşi calibru cu el”, a adăugat fostul fotbalist.

Un alt fost fotbalist şi coechipier al lui Hagi la Galatasaray, Hasan Şaş, a declarat că nimeni nu îl va mai ţine ca antrenor pe român la echipa turcă în cazul în care în retur se vor mai înregistra 6-7 înfrângeri.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.