Aproximativ 10.000 de salariaţi din industria miniera şi energetica ar putea intra în această dimineaţă în grevă.
Ei vor fi informaţi de către liderii sindicali despre mersul negocierilor privind programul de restructurare, după care vor hotărî dacă întrerup sau nu lucrul. Restructurarea presupune disponibilizarea, începând din luna martie, a peste 4.000 de mineri şi energeticieni. Zilele acestea, liderii sindicali vor avea negocieri la Târgu Jiu şi la Bucureşti, cu miniştri ai cabinetului Boc.
„Între orele 7 şi 9, fiecare lider de sindicat, preşedinte, lider de organizaţie de sector de activitate să prezinte salariaţilor noştri demersurile care s-au făcut până în prezent, negocierile care s-au făcut până în prezent şi proiectul de protocol care s-a început să se negocieze cu ministrul economiei la Bucureşti, vineri. Va fi informare, deci înseamnă tot întrerupere voluntară, după care salariaţii vor hotărî”, a declarat Gheorghe Etăgan, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Mine Energie.