Președintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, pentru NewsIn, că, în condițiile în care opoziția se coalizează într-un bloc electoral, devine firesc ca și UNPR și PDL să se coalizeze în perspectiva alegerilor, adăugând însă că nu au avut loc discuții concrete pe această temă.
Marian Sârbu a explicat că evenimentele politice recente au determinat o schimbare a viziunii, astfel că, deși în iunie 2010 se vorbea despre participarea Uniunii pe cont propriu în alegeri, în momentul de față se pune problema unei alianțe.
„Se vorbește despre un bloc electoral în zona opoziției și atunci apare aproape firesc ca și cealaltă zonă să se coalizeze în perspectiva alegerilor. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie, nu au avut loc discuții concrete pe această temă cu PDL, însă coalizarea opoziției ne încurajează pe toți ceilalți la formarea unei astfel de alianțe”, a spus Sârbu.