Iată adresa pe care mi-a trimis-o Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj (Cod operator date 4472, dosar nr. 111/P/2010) în ziua de 11 august 2011: „Urmare a memoriului formulat de dumneavoastră şi adresat Preşedintelui României, vă facem cunoscut că la Serviciul Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se efectuează cercetări penale sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial, asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 248 Cod penal raportat la art. 2481 Cod penal faţă de Crişan Viorica şi alţi funcţionari publici din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din municipiul Cluj Napoca, privind modul de atribuire şi de executare a contractului nr. 2242/2009 din 25 noiembrie 2009, care a avut ca obiect prestarea de servicii (amenajarea muzeală) încheiat de muzeu cu SC Artex International SRL Bucureşti. Procuror şef serviciu, Elena Botezan”.
O primă constatare, de ordin mai general, este că până şi instituţiile statului român pot funcţiona atunci când nu te milogeşti pentru dreptate, ci o ceri răspicat. A doua este că dl ministru Kelemen Hunor a ascuns adevărul atunci când a susţinut în public că în legătură cu amintitul contract rapoartele organelor de control „nu au stabilit lucruri ilegale”. A treia, foarte dureroasă, este că în jaf au fost implicaţi şi colegi de-ai mei din muzeu. Mă grăbesc să afirm că o bună parte dintre ei, din nefericire nu toţi, au făcut-o din naivitate sau sub presiune. Regret că nu s-au ştiut păzi.
Reamintesc că în lipsa mea, pe când eram dat afară pentru a treia oară din funcţia de director, directoarea interimară a muzeului din Cluj a încheiat un contract cu firma Artex Services International SRL în valoare de 13 mil. de euro pentru reamenajarea expoziţiilor. Aşa cum am arătat de nenumărate ori în presă, contractul a fost încheiat în mod fraudulos, în baza aşa ziselor „drepturi de autor”, iar în decurs de o lună, la fel de fraudulos, ministerul i-a plătit aceleiaşi firme, prin muzeu, suma de 1,7 mil. de euro (= 7 mil. RON) pentru un aşa zis „concept expoziţional”. De fapt era un album de 105 pagini, făcut la calculator în bătaie de joc. Statul român, adică noi toţi, am plătit câte 15.000 de euro pentru fiecare pagină de inepţii.
Acum ministerul ridică din umeri, pretinzând că acest contract nu este treaba ministerului, ci a muzeului în calitate de persoană juridică. Iată însă ce a declarat directoarea interimară Viorica Crişan în raportul pe care i l-am solicitat compartimentului de audit intern al muzeului (nr. 121/29.07.2010): „această sumă a fost solicitată cât i s-a spus de la minister”. Afirmaţia este confirmată de comportamentul ministerului. La două săptămâni de la semnarea contractului nr. 2242/25.11.2009, ministerul a făcut rost de 1,7 mil. de euro pentru firma Artex, deşi suma nu era prevăzută în bugetul muzeului şi nici nu fusese cerut acordul guvernului. Aceste fapte cad nu numai în sarcina ministrului de atunci al culturii, ci şi în cea a actualului ministru, care nu a făcut nimic nici pentru recuperarea banilor, nici pentru pedepsirea vinovaţilor. Cum marii vinovaţi se aflau în minister şi era greu de presupus că această instituţie se va autodenunţa, am apelat la diverse organe de control ale statului, printre care Poliţia. Părându-mi-se, în cele din urmă, că asupra întregii afaceri s-a aşternut o tăcere suspectă, am convocat, prin actul nr. 1232/6.07.2011, firma Artex la o „conciliere directă” pentru data de 27 iulie, solicitând restituirea sumei de 1,7 mil. de euro. Urmarea a fost, cu două zile mai târziu, ordinul nr. 203/8.07.2011 al dlui ministru Kelemen Hunor de demitere a mea din funcţia de director general. Să fi fost o coincidenţă? Evenimentele ulterioare dovedesc că nu. Odată cu demiterea sau „pensionarea”, cum îi place dlui ministru să spună, am primit şi un preaviz de 30 de zile. Acesta se încheia în 7 august. Mai puteam, deci, reprezenta în 27 iulie muzeul la întâlnirea cu firma Artex. Aceasta a pretins însă că nu a primit notificarea. Am luat-o de bună, iar la 1 august am convocat din nou firma (nr. 1399/1.08.2011), de data aceasta pentru ziua de 15 august. Cum această zi era sărbătoare legală, am amânat întâlnirea pe data de 16 august printr-un act oficial. În acest moment muzeul urma a fi reprezentat de directorul interimar, care trebuia numit chiar din data de 8 august. Ei bine, dl ministru a tergiversat numirea directorului interimar până în data de 16 august, pentru ca întâlnirea să nu poată avea loc. Nu ştiu dacă dl ministru sau actualul director interimar îşi dau seama cât este de grav să opreşti recuperarea de către o instituţie de stat a unei fraude de 1,7 mil. de euro. Poate însă că vor afla.
Firesc ar fi fost ca dl ministru să o numească director interimar pe una dintre directoarele adjuncte, şi anume pe dna dr. Melinda Mitu, o persoană onestă şi neimplicată direct în jaful din muzeu, sau pe vreun şef de secţie. Iepuraşul din joben a fost însă Carmen Ciongradi. Numirea ei ca interimar poate fi privită ca o garanţie a câştigării concursului, care va avea loc în următoarele săptămâni. De ce această alegere, care i-a surprins pe mulţi? Pentru că această Carmen Ciongradi este vârâtă până-n gât în afacerea Artex. Este băgată până peste cap şi în afacerea Roşia Montană, dar nu acesta este subiectul de astăzi. Făcuse parte din comisia de negociere a preţului cu firma Artex, fiind în 23 noiembrie 2009 de acord cu suma de 11 mil. de euro, care cu TVA a ajuns la ceva peste 13 mil. de euro. În continuare, prin decizia nr. 131/27.11.2009 Carmen Ciongradi a fost numită responsabilă pentru derularea contractului. În această calitate, împreună cu un alt coleg, a propus (prin actul nr. 2805/14.12.2009) efectuarea plăţilor către firma Artex. Mecanismul era simplu. Firma îi trimitea muzeului facturile, iar Carmen Ciongradi certifica îndeplinirea tuturor lucrărilor din partea firmei. Prin aceste lucrări se înţeleg „relevee ale spaţiilor expoziţionale, simulări amenajare muzeală, măsurători” etc., cu alte cuvinte poveşti, fără ca muzeul să fi văzut ceva în afară de acel album. A avut chiar curajul de a scrie cu propria-i mână „Certificat în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii” şi a semnat de fiecare dată situaţia de lucrări fără cea mai mică remuşcare, iar sub semnătură apărea data, suma şi semnătura directoarei. Ordinele de plată nr. 546/23.12.2009 (3.831.932,77 lei), nr. 547/23.12.2009 (168.067,23 lei), nr. 548/28.12.2009 (378.944,62 lei), nr. 553/29.12.2009 (2.437.109,24 lei) şi nr. 554/29.12.2009 (106.890,76 lei), însumând 7 mil. RON (= 1,7 mil. euro), nu puteau fi emise fără certificarea de către Carmen Ciongradi a executării lucrărilor. Cu alte cuvinte, Carmen Ciongradi a fost o rotiţă esenţială, poate chiar mai malefică decât directoarea, în comiterea jafului. Ea este deci, cu absolută siguranţă, subînţeleasă printre „funcţionarii publici” ai muzeului cercetaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru corupţie, cuprinşi în adresa DNA. Să nu fi cunoscut dl ministru Kelemen Hunor acest amănunt? L-a cunoscut la fel de bine ca mine din raportul propriului corp de control, care timp de o săptămână nu a făcut altceva decât să adune toate actele privind contractul cu firma Artex. Ce a făcut însă dl ministru? Pe mine m-a dat afară când am încercat recuperarea banilor, iar pe Carmen Ciongradi a numit-o tocmai pentru a salva ce se mai putea din afacere. Avem aici de-a face numai cu o culpă prin omisiune sau şi cu complicitate?
Vă asigur că nu ştiu unde au ajuns cele 1,7 mil. de euro, dar îl înţeleg pe dl ministru că pentru un politician este neplăcut să încerci a le recupera. Poate că în cercurile în care se învârte ar fi rău privit, cu consecinţe pentru cariera sa. Pot apoi bănui că în vederea viitoarelor alegeri ar fi nevoie şi de restul de 11 mil. de euro, pe care cu siguranţă îi aşteaptă cineva. S-ar putea însă ivi o situaţie stânjenitoare: ca într-o bună zi întreaga conducere a muzeului să fie nevoită să-şi mute cuibul, iar solicitărilor ministerului să le răspundă de la DNA sau… Doamne fereşte de mai rău!
Pentru a avea un profil moral şi intelectual atotcuprinzător al viitoarei directoare a muzeului din Cluj, ar trebui să cunoaştem şi activitatea „publicistică” de postac sub pseudonim, unde colaborează cu soţul său, Emilian Bota, şi care se manifestă prin înjurături şi insulte pe internet la adresa celor care le stau în cale. Cum i-am dus ca studenţi pe şantierul de la Sarmizegetusa, apoi i-am trimis pe şantierele arheologice din Austria, lui Emilian Bota i-am condus doctoratul, iar pe Carmen Ciongradi am trimis-o să-şi facă doctoratul la Universitatea din Köln, socotesc că am făcut destul pentru a le merita înjurăturile. Nu i-am dat în judecată, fiindcă nu obişnuiesc să trag cu tunul după vrăbii. Deţin însă o întreagă colecţie de asemenea „opere” cu localizarea lor. Este, de pildă, instructiv un comentariu postat sub numele de „Ionuţ” într-un ziar clujean în ziua de 1 aprilie 2011, orele 12:18:10, de pe calculatorul „Carmen” al muzeului (IP 172.27.200.65, folosit alături de soţ): „Muzeul are o mare problemă numită Piso. Acum a găsit o altă găselniţă pentru a nu face expoziţie. Data viitoare va fi că nu rezistă la un tsunami. Este fascinant câtă lume poate prosti incompetentul acesta. – – – Când a venit cineva competent muzeul a început să iasă din mocirla în care a fost scufundat de acest nebun. Dacă se făcea expoziţia inaugurarea trebuia să aibă loc în iunie anul acesta. – – – Şi totuşi, cine îl ţine în braţe? Are Kelemen Hunor interesul să distrugă muzeul? Din cele ce se întâmplă la muzeu cu Piso se pare că da, dacă nu este şi el un incompetent ca şi cel pe care îl susţine”. În 6 iunie 2011, la orele 9:45, sub pseudonimul „Samson”: „Scăpăm de nebunul?” Pseudonimele şi le alege cu oarecare talent, iar unele, ca „Lolobrigida de Aşchileu” (IP 172.27.200.65, în 2.05.2011, orele 11), i se potrivesc ca o mănuşă. Pe undeva îi înţeleg supărarea împotriva dlui Kelemen Hunor. Într-adevăr, cum poate fi numit competent un ministru, care a ezitat atât de mult înainte de a o numi directoare?
Bătălia crâncenă ce se dă pentru controlul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei este un mic, dar semnificativ capitol al războiului purtat în epoca noastră, mai mult post-comunistă decât democratică, pentru controlul resurselor ţării. Săpăturile arheologice preventive, de pildă cele de pe autostrăzi sau de la mari obiective industriale, cum ar fi proiectul de la Roşia Montană, nu le-au putut scăpa „băieţilor deştepţi”. Ele aduc bani, ce pot fi împărţiţi tuturor celor „merituoşi”, închizându-li-se astfel gura, şi se încheie cu descărcări de sarcină arheologică în favoarea firmelor, chiar cu preţul sacrificării patrimoniului naţional. Gestionarea acestor afaceri a încăput începând din 2001 pe mâna unor funcţionari din Ministerul Culturii, care şi-au creat mecanismele perfecte pentru ca orice tranzacţionare a unui monument de patrimoniu să devină posibilă.
Intrarea în Uniunea Europeană a adus cu sine o ideie bună şi sănătoasă, aceea de a se crea expoziţii muzeale de nivel european. Ea a fost însă de îndată prinsă de „băieţii deştepţi” din cultură şi aşa se face că la noi o asemenea operaţiune costă de zeci sau de sute de ori mai mult decât în alte ţări europene. Şi această afacere a fost gestionată prin Ministerul Culturii, care le-a promis impunitate directorilor de muzee.
Noua revoluţie, cea împotriva corupţiei generalizate, este mai greu de înfăptuit decât cea din 1989, fiindcă duşmanul este difuz, bine disimulat, încearcă să ne cumpere, iar drumul spre iad este presărat cu bune intenţii. Datoria noastră este acum să salvăm instituţiile de cultură. Trebuie să ne batem pentru ca în fruntea lor să nu ajungă oameni pătaţi, cum este Carmen Ciongradi, iar ministrul culturii, care-i sprijină, ar trebui să-şi prezinte demisia.
Cluj, 4 septembrie 2011
Prof. dr. Ioan Piso
