Regele Mihai va primi din partea Camerei Deputaţilor, marţi, un tablou mare cu Palatul Parlamentului, va semna în cartea de onoare a Camerei şi îi va fi conferit Colanul Camerei Deputaţilor, a declarat luni secretarul acestui for legislativ, Niculae Mircovici.
Mircovici a precizat că la şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor s-a discutat despre şedinţa solemnă a Parlamentului, care va avea loc marţi dimineaţă, consacrată Regelui Mihai.
Potrivit lui Mircovici, Colanul Camerei Deputaţilor îi va fi oferit Regelui Mihai în Plenul Parlamentului, după discursul acestuia.
După discurs şi după decorare, va fi dezvelit bustul Regelui Carol I, oferit Parlamentului de către Casa Regală.
Ulterior, Regele va fi primi un cadou din partea Camerei Deputaţilor, a adăugat Mircovici. „Am înţeles că tabloul e mare. Colanul Camerei Deputaţilor nu se va pune pe gât, ci se va oferi într-o cutie”, a adăugat secretarul Camerei Deputaţilor.
Mircovici a precizat că Regele Mihai va sta „separat, pe un jilţ”, iar protocolul va fi similar celui utilizat în cazul şefilor de stat.
El a precizat că vor fi folosite locurile din lojele destinate invitaţilor, membrii Biroului Permanent al Camerei stabilind ca primul rând din fiecare lojă să fie oferite pentru a fi ocupate de reprezentanţii Casei Regale.
De asemena Mircovici a spus că Regele va semna în Cartea de onoare a Camerei Deputaţilor şi a precizat că, din câte ştie, Colanul Camerei Deputaţilor a mai fost oferit doar preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzec.