Premierul Emil Boc a transmis patronatelor şi sindicatelor că Guvernul analizează varianta creşterii salariului minim de la 670 lei la 700 lei, nivel maxim peste care nu poate trece în lipsa fondurilor bugetare, concomitent cu eliminarea impozitului pe venit pentru salarii între 700 lei şi 1.000 lei, anunță Mediafax.
Discuţia pe tema salariului minim a avut loc, marţi, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit, din care fac parte reprezentanţi ai Guvernului, ai patronatelor şi ai confederaţiilor sindicale.
Noua „analiză” a lui Emil Boc vine după ce tot el a declarat de mai multe ori în ultimul timp că Guvernul „analizează” posibilitatea creșterii pensiilor și salariilor anul viitor, iar o decizie ar putea fi luată după luna aprilie 2012. Declarația a fost taxată drept electorală în condițiile în care bugetul de stat pe 2012 prevede înghețarea pensiilor și salariilor.