Patronul celui mai mare hotel din Timișoara a fost reclamat la DNA București, de către urmașul fostului proprietar, că ar fi preluat ilegal imobilul clasificat la patru stele și care valorează peste 10 milioane de euro, cu sprijinul unor procurori, polițiști, judecători, notari, inspectori de finanțe și lucrători de la Oficiul Registrului Comerțului.
Hotelul Continental, din Timișoara, a aparținut societății cu același nume, unde Cornel Urcan era unicul asociat al firmei. El a cumpărat hotelul cu 13 etaje și 162 de camere în leasing, dar a intrat într-un impas financiar și a fost nevoit să ia bani împrumut cu dobândă de la Zaharia Constantin, cel care avea să devină proprietarul hotelului, prin una din firmele sale, în timp ce Cornel Urcan moare în anul 2009.
”În perioada 1999-2001, Cornel Urcan a împrumutat bani cu dobândă de la Zaharia Constantin, prin intermediul a trei contracte de împrumut, dintre care ultimul era valabil până în anul 2011. Aceste contracte aveau ca și garanție la sumele împrumutate trei contracte de cesiuni de părți sociale. Aceste înscrisuri, denumite ”Contracte de cesiune și acte adiționale la actele constitutive ale sc Continental srl”, fiind întocmite ca și garanție la banii împrumutați, trebuiau utilizate doar în cazul în care nu se îndeplineau obligațiile contractuale ale lui Cornel Urcan, aspect prevăzut în fiecare document de împrumut. Însă aceste contracte de cesiune și acte adiționale la actele constitutive ale societății Continental, au fost depuse imediat după întocmire, de către Zaharia Constantin, la ORC, fără știrea sau acordul tatălui meu. În dosarul SC Continental srl, de la ORC Timiș, nu există nici o decizie a acționarului unic, sau o Hotărâre AGA, referitoare la modificarea acționariatului, nicio încheiere a vreunui judecător delegat, nicio dovadă de publicare în MO al României, Partea a IV-a. Înregistrarea contractelor de cesiune are la bază o simplă Declarație, pe propria răspundere, neautentificată, a unei persoane asociată domnului Zaharia Constantin, prin care acesta se declară asociat în firma respectivă, fără să existe nicio dovadă a faptului că asociatul unic, Cornel Urcan, ar fi de acord cu intrarea acestuia în societate, în calitate de asociat”, se precizează în plângerea adresată de Tinel Urcan, fiul fostului proprietar al Hotelului Continental, către DNA București și către Administrația Prezidențială.
Tinel Urcan îl acuză pe Constantin Zaharia, ce are dublă cetățenie, română și americană, că deși tatăl său i-ar fi plătit acestuia întreaga datorie financiară, Zaharia și-a însușit ilegal hotelul și, ca să scape de probleme, i-a făcut lui Cornel Urcan mai multe plângeri penale, în urma cărora acesta a stat în arest preventiv timp de 1 an și șase luni. La acesastă situație ar fi contrubuit Murgu și Dungan, doi foști procurori generali ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul Ciprian Nastasiu, cel care ar fi decis arestarea lui Cornel Urcan, dar și foști șefi de la poliția județeană, sau de la ”Crimă Organizată” Timișoara. În plângere sunt nominalizate și persoane de la Garda Finaciară și de la Direcția Finanțelor Publice Timișoara, dar și Dana Michia, care a sustras dosarul de cercetare penală pe care-l avea Constantin Zaharia la ICCJ Bvucurești și căruia i-a dat foc. Ea ar fi recunoscut că, pentru acest lucru, ar fi primit zece mii de dolari de la Zaharia, dar cazul a rămas în cercetare, din anul 2008, la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sector 2 București, Secția 6 de Poliție – Dosar 13944/P/2008.
Zaharia Constantin ar fi reușit astfel să pună mâna pe un hotel, a cărui valoare se ridică la peste 10 milioane de euro, cu doar 600 de mii de dolari. În anul 2009, Cornel Urcan moare, iar săptămâna trecută un complet de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat, prin sentință definitivă, pe fostul patron al hotelului Continental, la toate cele șase capete de acuzare, formulate împotriva sa. Constantin Zaharia nu a dorit să comenteze acuzațiile ce i-au fost aduse, deși i-a fost solicitat un punct de vedere.