Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, i-a transmis joi, preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lui Niţu Tiberiu Mihail, respectiv a lui Ioan Irimie pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Conform legii, procurorul şef al Parchetului General şi procurorul şef al DNA sunt numiţi de preşedinte, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorii sunt aleşi dintre magistraţii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
Cei doi procurori propuşi la şefia Parchetului General şi a DNA, Niţu Tiberiu Mihail şi Ioan Irimie, au primit aviz negativ de la CSM în luna noiembrie, însă avizul este doar unul consultativ, cărţile fiind acum la Traian Băsescu. Aviz negativ primise şi Kovesi de la CSM, lucru care nu l-a împiedicat însă pe Băsescu să o numească procuror general.
Traian Băsescu declara recent că va discuta cu ministrul Justiţiei despre aceste propuneri. Băsescu este însă, se ştie, un mare fan al lui Daniel Morar, pe care l-ar putea dori în continuare interimar la Parchetul General, refuzând astfel să dea curs propunerilor Monei Pivniceru.
Selecţia celor doi procurori s-a realizat în urma unei proceduri impuse de Comisia Europeană, reprezentată în acest caz de prietenii lui Băsescu, Jose Manuel Barroso şi Vivianne Reding.
„Am îndeplinit porunca a 8-a a lui Barroso”, a spus Mona Pivniceru când a anunţat numele celor doi candidaţi selectaţi pentru conducerea Parchetului General şi a DNA.
Pivniceru a avut de ales practic doi candidaţi din patru care i-au fost puşi pe masă, neavând posibilitatea să desemneze pe cine considera de cuviinţă, aşa cum i-ar fi dat dreptul legea românească şi aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi în cazul Monicăi Macovei, când i-a nominalizat pe Kovesi şi Morar.
Dacă Băsescu va refuza cele două propuneri, procedura va fi luată de la capăt. Nu se ştie încă dacă va fi aceeaşi procedură sau ministrului Justiţiei îi va fi impusă o alta.