Artă şi natură în Castelele Loarei

Castelele Loarei sunt ca marile cărţi: găseşti întotdeauna în ele plăceri noi, încântări nebănuite. O anumită apă, o anumită piatră, un anumit soare…

Purtând patina timpului, înşirate ca o salbă de perle de-a lungul apei, ele par desprinse din tomurile de poveşti. Concertele, festivalurile de muzică şi extravagantele jocuri de sunet şi lumină, care după căderea nopţii pot lua forma unor ceremonii fastuoase, te transpun în alte secole.

De la începutul lui august până la sfârşitul lui septembrie, în grădinile castelelor, artişti şi arhitecţi peisagişti din toată lumea vin şi construiesc, în propria viziune, o grădină după o temă care se schimbă în fiecare an. Între proiectele selcţionate amintim „Reverie în natură”, propus de Francesco Fornasari şi Elisabetta Fermani, care pune în scenă raportul dintre om şi diversitatea lumii vii, „Hortiterapie senzorială”, „Visul lui Pantagruel”, o încercare de a recrea cu ajutorul plantelor, florilor, culorilor, aromelor şi atmosferei mesele fastuoase din Evul Mediu şi din Renaştere. Între proiectele cele mai amuzante se numără „JardiNez”, al francezilor Guilainer Piketty şi Sylvie Polo, care propun o grădină olfactivă din plante mediteraneene, în timp ce „Pătratul lucrurilor simple” invită la o călătorie senzorială printre plantele aromatice, iar „Metempsihoze” a artistului Philippe Caillaud devine o grădină sonoră, animată de prezenţa diferitelor specii de păsări. Sunt invitate să participe personaje faimoase precum coregraful Benjamin Millepied, scriitorul specialist în grădini Jean-Pierre Le Dantec, artiştii vizuali Anne şi Patrick Poirer, arhitectul Dominique Perrault, autorul Bibliotecii Naţionale a Franţei, numeroşi dansatori şi balerini. În afara concursului, amintim „Arborele sănătăţii din Pădurea sacră” al artistei Beatrice Saurel şi al arhitectului peisagist Michel Racine, în care copacii se animă precum pânzele din tradiţia şamanică, într-un parcurs spiritual. În fiecare seară, publicul este răsfăţat de jocurile de artificii, dar şi de „grădinile de lumină”, un parcurs nocturn într-o călătorie de neuitat. Noaptea, grădinile castelelor sunt iluminate de mii şi mii de lumânări, iar arborii par că se aprind cu „Licuricii” lui Erik Samakh, în spectacolele intitulate „Nopţi magice”. Nu lipsesc nici proiecţiile de filme, sub genericul „Grădinile imaginii”.

Palate în care se simte aura dinastiilor

Pe pământurile Loarei, între Orléans şi Bretagne, începând cu secolul al XII-lea, personaje puternice, cum ar fi Ducele de Anjou sau conţii de Blois, au implantat fortăreţe solide, multe dintre ele supravieţuind şi azi: Angers, Saumur, Langeais, Blois, care, alături de altele, limitau, susţineau, apărau vastele lor domenii. Spre mijlocul secolului al XV-lea, o anumită prosperitate succede vremurilor de ravagii şi pericole şi ea face posibilă construcţii noi sau schimbarea la faţă a fortăreţelor vechi. Acestora li se adaugă ferestre largi, balcoane, scări frumos lucrate, accentuând virajul lor spre Renaştere. Arta castelelor a fost în bună măsură decisă de obiceiul pe care l-au adoptat regii Franţei de a-şi petrece o bună parte din timpul lor în reşedinţe situate de-a lungul Loarei. Charles al VII-lea îşi avea reşedinţa în fortăreaţa „Chinon”, în Castelul „Sully-sur-Loire”. Aici el a primit-o şi pe Jeanne d’Arc. Fiul lui, Ludovic al XI-lea, s-a instalat în Castelul „Plessis-les-Tours”, unde a adus toată Curtea, miniştrii şi finanţiştii. Or, tocmai prezenţa lor a dezvoltat activitatea economică şi cea a construcţiilor. Dar adevărata predilecţie pentru Valea Loarei a început odată cu tânărul rege Carol al VIII-lea, care s-a instalat la Castelul „Amboise”. Succesorii lui stăteau fie la „Amboise”, fie la „Blois”, cărora fiecare proprietar le-a mai adăugat un apartament sau o aripă. „Blois” a fost de două ori şi capitala regală. În jurul acestui castel au început să apară frumoase palate: Chambord, Azay-le-Rideau, Talcy.

O aură diafană de lumină scaldă luxuriantul peisaj de 340 de kilometri, cuprins între oraşul viticol Sancerre, cocoţat pe dealuri, şi explozivul oraş Angers. Reşedinţe în care se simte aura dinastiilor, unde frumuseţea naturală şi priveliştile idilice au încântat întotdeauna. Desenând pe un şervet de tavernă în Blois, Ludovic al XII-lea visa la un amestec plin de gust, simetrie şi fantezie, în timp ce Anna de Bretagne îi cerea un spaţiu mai mare pentru apartamentele sale. Regii şi-au adus din Italia opere de artă, dar şi artişti, aşa cum a fost Leonardo da Vinci, care a trăit o perioadă la Castelul „Amboise”. Foarte căutaţi au început să fie şi arhitecţii peisagişti, numiţi atunci simplu grădinari regali. Sculptorii şi ceramiştii aduşi din Italia creează în castelele Loarei o Renaştere mai curând italienească decât franţuzească. Regii apreciau calmul acestor locuri, grădinile, malurile întinse ale fluviului, pădurile pline de vânat, căldura ţinutului.

Călătorul care ar urma cursul Loarei n-ar avea nevoie de un ghid. De la „Gien” la Angers, castelele se înşiră ca într-o salbă de mărgele. Podul de la Gien, care prinde fluviul între extremităţile lui, pare că salută castelul fiicei lui Ludovic al XI-lea, Anne de Beaujeu. Mai jos de Gien (celebru prin faianţa şi porţelanul său), Loara îşi evazează cursul pentru a strânge între albastrul apei Castelul „Sully-sur-Loire”. Dacă nimereşti într-o zi de duminică, credincioşii, îmbrăcaţi în haine tradiţionale, se grăbesc către biserica romanică, unde se celebrează mesa. Drumul o ia apoi spre nord, traversează canalul Orléans şi se pierde în cea mai mare pădure a Franţei. Dacă ţii potecile bătute, n-ai să poţi vedea „Chamerolles”, situat în afara lor, debarasat de cicatricele timpului, ce se bucură azi de o frumuseţe extraordinară. „Fântâna şi Grădina parfumurilor” te fac să visezi la lumea nebună din „La Belle Epoque”. Progresul industrial a transformat acest loc într-o „orgă a parfumurilor”, care reuneşte 270 de flacoane cu esenţe variate. Pe malul sudic al fluviului, drumul trece pe lângă pădurea de la Sologne. În dreptul Castelului „Meung-sur-Loire”, o bijuterie a patrimoniului, fluviul pare a nu mai fi decât o mulţime de afluenţi. În micul oraş, se pare, Alexandre Dumas s-a inspirat pentru romanul său „Cei trei muschetari”, iar Comisarul Maigret şi-a găsit un refugiu liniştit. În plină vară, localitatea este invadată de turişti care se bucură de serbările medievale, numindu-l „locul verde în care cântă fluviul”. Urmând cursul apei, dai de castelul „Beaugency” cu podul lui medieval. Între 21 şi 23 august, în cadrul „Serbărilor din Beaugency”, au loc numeroase concursuri dotate cu premii, spectacole pirotehnice însoţite de muzica fanfarei. De o apreciere specială se bucură „Concertul Academiei Lirice”, sub bagheta lui Amaury du Closel.

Castelul „Chambord”, cu enorma sa faţadă extravagantă ca un decor de film (cu 440 de camere, 85 de scări, şi 365 de hornuri), amplasat în mijlocul unei păduri regale de vânătoare de 5.200 de hectare, cu renumitele sale turnuri despre care romancierul Henry James spunea că „sunt mai mult ca nişte turle ale unui oraş decât săgeţile avântate ale unei singure clădiri”, te uimeşte. Se pare că a fost construit după planurile lui Leonardo da Vinci. Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, l-a pus pe Moliere să evolueze aici. În secolul al XVIII-lea, Ludovic al XV-lea a dăruit castelul Mareşalului de Saxe, ca recompensă pentru victoria de la Fontenoy împotriva englezilor şi olandezilor. Când nu se delecta cu vin, femei şi cântece, mareşalul se urca pe acoperiş pentru a supraveghea exerciţiile regimentului său cu peste 1.000 de cavalerişti. În curţile castelului au loc numeroase spectacole de dresaj, iar noaptea, el este spectaculos iluminat. Interiorul adăposteşte peste 4.500 de piese de artă decorativă.

„Chenonceaux”, „Castelul Femeilor”, cum mai este numit, considerat drept cel mai romantic dintre toate castelele de pe Valea Loarei, etalează o frumuseţe incredibilă. A fost locul de refugiu pentru Diane de Poitiers, Caterina de Medici şi Maria, Regina Scoţiei. Lor li se adaugă Louise de Lorraine, Madame Dupin, protectoarea artelor, Madame de Pelouse, amatoare de antichităţi şi restauratoare a domeniului. Castelul a fost construit în 1520 de Thomas Bohier, un bogat colector de impozite, pentru soţia sa, Catherine de Briçonet. Până la sfârşitul lui noeimbrie poate fi vizitată aici, în galeria care funcţionează de peste 30 de ani, expoziţia „Accord Parfait”, a pictorului André Brasilier, distins cu Premiul Romei. Încântă privirea, de asemenea, expoziţia cu ornamente splendide în care florilor li se adaugă conuri de pin sau licheni. Unele spectacole de lumini şi umbre stimulează umbre întretăiate de flăcări pâlpâitoare pentru a evoca vremurile trecute cu un număr imens de personaje, îmbrăcate în costume de epocă şi cai împodobiţi.

De la Caterina de Medici la „Flautele solare”

Loc de legendă, Valea Loarei a inspirat mulţi artişti: Du Bellay, Ronsard şi D’Aubigny. La orizont se profilează „Blois”, care etalează faţade albe, un portal din cărămidă roşie şi piatră cenuşie şi acoperişuri de ardezie albastră. În locurile natale ale conţilor De Blois, pădurea de la Sologne, renumită cândva, nu mai este decât o amintire, iar castelul „Chaumont” se lasă văzut de departe. Soarele subliniază albeţea turnurilor lui. Era cunoscut drept un „castel al femeilor”: Caterina de Medici, Diane de Poitiers şi Marie Say. Pe faţada sa numeroase generaţii şi-au lăsat amprenta. Timp de şase luni, parcul înflorit etalează „Grădinile viitorului”. Apartamentele principilor găzduiesc instalaţii permanente ori temporare ale artiştilor contemporani, aşa cum sunt plantele decorate cu pene, butoni şi perle ale Proiectului „Phylloplasties” al lui Karine Bonneval, expus din 3 aprilie până în 3 noiembrie, ceea ce proiectează o lumină contemporană asupra bibliotecii din sufrageria principesei. Tot aici este poate fi vizionată expoziţia de fotografii, intitulată „Peisaje”, a lui Marc Riboud. Până în 31 august, japonezul Toshio Shimamura prezintă „Flori”, tablouri stilizate în alb şi negru, în timp ce în capela în stil gotic florentin răsună invenţiile sonore al lui Anne şi Patrick Poirer. În alte săli ale castelului, ba chiar şi în bucătărie, Jannis Kounellis a creat instalaţii permanente cu 137 de clopote din bronz. Copacii seculari ai parcului, proiectat la începtul secolului XX de Henri Duchene, au fost transformaţi recent în opere de artă, precum „Arbre aux echelles” (Copacul cu scări), ale cărei trepte se mişcă atunci când adie vântul, idee inspirată de romanul lui Italo Calvino şi realizată de François Mechain. „Flautele solare” create de Erik Samakh îşi cântă melodiile datorită energiei captate de la soare. În fiecare august are loc aici „Festivalul Internaţional al Grădinilor”, în cadrul căruia arhitecţi peisagişti din întreaga lume concep grădini tematice. Apogeul festivalului este în primele zile ale lui septembrie.

De la „Nopţile celor 1.000 de focuri” la „Frumoasa din pădurea adormită”

Încântătoare grădinile Castelului „Vilandry”, datând din secolul al XVI-lea, care combina grădina monastică franceză cu modelele italiene, descrise în istoricele gravuri ale lui Du Cerceau. Văzute de pe stâncă, terasele arată ca nişte table de şah colorate, ridicate la puterea „n”, o privelişte ce îţi taie respiraţia. Replantate cu migală, ele reprezintă acum cel mai frumos model al grădinilor în stil renascentist din Franţa. Dincolo de grădina cu bazine şi cea ornamentală, ce descrie simboluri ale iubirii cavalereşti, se află faimoasa grădină de zarzavaturi, organizată în pătrate, cu varză roşie, dovlecei, roşii şi peri ce îţi prind privirea oriunde te-ai întoarce. Şi în această toamnă se organizează aici tradiţionala expoziţie unde iubitorii de frumos vor fi încântaţi de „jardin à la française”, un vast covor de flori rare, în diferite culori, plantate ca o broderie. Deosebit de atrăgătoare şi grădina de plante aromatice şi medicinale. La sfârşitul lunii august nu pierdeţi „Nopţile celor 1.000 de focuri”, când potecile şi pergolele sunt luminate de mii de felinare, iar o trupă de dans oferă tablouri vivante.

Castelul „Azay-le-Rideau”, numit de Balzac „un diamant faţetat amplasat în valea râului Indre”, este faimos pentru palatul său cu ziduri albe, în stil renascentist. Timp de secole, castelul a trecut de la un proprietar la altul până în 1905, când a fost cumpărat de stat. Interiorul său cuprinde un ansamblu important de mobilier şi lucrări de artă, iar în grădinile castelului au loc spectacole de sunet şi lumină, pline de imaginaţie, care se ţin până la sfârşitul lui septembrie. Castelul este încadrat de şase grădini spectaculoase, fiecare dedicată unei teme, printre care, „Eleganţa”, „Liniştea”, „Abundenţa”, reprezentate în forma unei frunze gigantice.

Cel mai frumos castel de pe Valea Loarei, după părerea mea, „Ussé”, te întâmpină cu un amestec uimitor de acoperişuri din ardezie albastră, turnuri delicate şi turle gotice, situate pe flancul pădurii Chinon. În literatură, castelul ce dă spre malurile râului Indre este descris drept castelul „Frumoasei din pădurea adormită”. Se spune că Charles Perrault a fost oaspetele Contelui de Saumur. Numai Disney ar fi putut întrece această minune. În interior sunt recreate scenele din poveste: îi poţi vedea pe rege şi pe regină împreună cu suita, o poţi admira pe frumoasa adormită întinsă pe pat, ba chiar şi vrăjitoarea are camera ei. Castelul este un amestec flamboaiant de stil gotic şi renascentist, construit pentru distracţie, nu pentru lupte. În interior sunteţi conduşi prin mai multe saloane de epocă, somptuoase, către o expoziţie de modă din secolul al XIX-lea şi către dormitorul Regelui, construit special pentru Ludovic al XV-lea, care nu a mai sosit niciodată. Scările în spirlă duc către drumul de pază din turnurile semeţe. La numai câţiva paşi de capela din grădină se află doi cedri uriaşi de Liban, un dar pe care vicontele René de Chateaubriand l-a făcut stăpânei casei, ducesa de Duras. Când el a murit, în 1948, ea a oprit toate ceasurile din casă, la fel ca şi Frumoasa din pădurea adormită. Seara tot castelul este iluminat feeric.

De la rugăciunile Ducelui de Berry la Leonardo da Vinci

Împodobit cu un colier de insule, fluviul deschide porţile oraşului Touraine. Întinsă în albia fluviului, la picioarele podului, Insula de aur, cum este numită, contemplă Castelul „Amboise”, puternică fortăreaţă medievală a regilor Franţei, ancorat pe înălţimile pe care e construit oraşul. Loc de un mare rafinament artistic, în care se întâlneau personalităţi ale vieţii politice şi culturale, precum Louise-Marie-Adelaide de Bourbon, Louis-Philippe sau emirul Abd El-Kader. În haina ei de bronz, statuia lui Leonardo da Vinci aminteşte de vremea în care François I îi făcea vizite genialului pictor în conacul de la Clos-Lucé, ultima reşedinţă a artistului, la câteva sute de metri de Amboise, acolo unde sunt expuse şi azi machetele faimoaselor lui maşini, construite de inginerii de la IBM. În acea perioadă Leonardo renunţase la paleta de pictor din cauza artritei. Printre mecanismele expuse se numără cutiile de viteze cu trei trepte, o maşină zburătoare completată cu proiectele paraşutelor, dar şi un tanc militar. O expoziţie, intitulată „Leonardo da Vinci şi Franţa”, propusă de profesorul universitar Carlo Pedretti, eminent specialist în opera leonardescă, cuprinde, în vara şi toamna acestui an, 40 de opere, studii şi lucrări ale genialului toscan, atât din perioada italiană, cât şi din cea franceză. În septembrie are loc la Clos-Lucé festivalul „Cabaret Renaissance”, sub direcţia artistică a lui Benoît Damant, cu remarcabile concerte de muzică renascentistă, susţinute de ansamblul „Entheos”. Participă şi violiştii Christoph Desjardins, Catherine Demonchy şi Cecile Grenier, într-un concert intitulat „Polifonii din Renaştere până în prezent”, iar ansamblul „Il Ballo” din Mantova propune piese din muzica pe care o asculta şi Leonardo da Vinci. Este o sărbătoare a muzicii, poeziei şi degustărilor de vinuri.

Castelul „Amboise” este împodobit cu mobile din secolul al XVI-lea. De fapt, datorită prezenţei lui Leonardo da Vinci, acesta a fost printre primele locuri din Franţa în care şi-a croit drum Renaşterea italiană. „Mona Lisa” şi „Fecioara printre stânci”, care au împodobit pereţii de aici, au fost cumpărate apoi de rege, care le-a mutat la Luvru. Plin de misterele trecutului, acest loc a fost şi sediul Conspiraţiei din Amboise. În aceste zile aici sunt sărbătorite „Zilele Europene ale Patrimoniului” şi „Serile nocturne de la curtea regelui”, cu muzică şi dans.

Vouvray incită la escapade bahice. Pe dealurile lui creşte viţa-de-vie cu parfum de miere. Tours, fostă capitală regală pe vremea lui Ludovic al XI-lea, între 1450 şi 1550, îndreaptă spre cer cele două săgeţi ale Catedralei gotice Saint-Gatien, cu elemente renascentiste, celebră şi pentru vitraliile de pe faţadă. Oraşul a fost incendiat în 1940 şi reconstruit, cu frumoasa sa Piaţă Jean Jaurès, cu celebrul Turn al Ceasului, de către arhitecţii Jean Dorian şi Pierre Patout. În jurul basilicii Saint Martin se află vechiul oraş cu minunatul său cartier medieval. Un labirint de străzi pitoreşti, de case cu grinzi de lemn şi conace grandioase, cândva locuinţele negustorilor din secolul al XV-lea, a fost completat cu apartamente şic şi străzi pietonale.

Castelul „Langeais” îi încântă pe cei care visează la fortificaţii puternice, cavaleri în armuri strălucitoare. Construit în anii 1460, cu o barieră-ghilotină şi o poartă masivă, are un interior remarcabil prin superba colecţie de mobilă medievală, renascentistă, cu splendide tapiserii. Afară, grădinile par cuibărite în spatele zidurilor şi întăriturilor robuste. Înainte de a ajunge la Valea râului Anjou, întâlnim Castelul „Saumur”, care pare de-a dreptul ireal. Răsărind deasupra apei, acesta îşi pleacă eleganta lui siluetă, repetând parcă gestul mândrilor scutieri ce l-au cunoscut. În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, Louis I de Anjou a transformat fortăreaţa medievală într-un castel elegant, imortalizat în imaginile din „Les très riches heures du Duc de Berry”. Partea superioară a construcţiei se decupa pe cerul albastru, ca o încoronare a clădirii cu parapete crenelate, lucarne şi giruete cu flori de crin aurite. Toate acestea au dispărut şi pot fi admirate în tablourile şi în tapiseriile din Muzeul de Arte Decorative din castel, unde se află şi Muzeul Cailor, iar în curte, apreciata Şcoala de călărie are kilometri de piste amenajate. Dacă sosiţi seara, priveliştea elegantului castel scăldat în lumină vă taie respiraţia. Interiorul este luminat şi pare desprins din poveşti. Viaţa n-a fost chiar austeră sau n-a fost tot timpul austeră în acest castel al iubirii, unde se spune că se petrecea de răsuna valea.

Între Saumur şi Angers, Loara îşi potoleşte cursul şi cu blânde ondulări salută ceremonios satele pe lângă care trece. De la Beaufort-en-Vallée la Bauge, locurile sunt numai livezi de pomi fructiferi care-şi răspândesc mireasma până departe, câmpuri de sparanghel şi covoare de flori. Castelele plantate în inima acestor irişi şi dalii, cum ar fi „Montgeoffroy”, afişează seninătate şi bună primire. Foarte aproape de Angers trebuie să treci cele 7 poduri pentru a ajunge pe malul celălalt. În regatul numit Layon, viţa-de-vie dă forma tandră curbelor şi umple aerul cu miros de salcâm. Oceanul este aproape şi Loara se grăbeşte să-l îmbrăţişeze. La Maine preia ştafeta pentru a te conduce spre castelul „D’Angers”, colos de piatră cu 17 turnuri. În grădinile lui înflorite se strecoară ultimele umbre care au trăit cândva în această vale a Regilor.

Nenumărate restaurante cu reţete din secolele XIII-XVI îmbie călătorul. În oricare dintre aceste castele poţi petrece o noapte, împărtăşind arta de a trăi a altor vremi. Iar în castele nu trăieşte de sute de ani Frumoasa adormită, ci personaje vii, gata să ne conducă prin secole pline de invenţii decorative.