Xu Yuyuan, 47 de ani, a fost condamnat la moarte pentru că a înjunghiat 29 de copii într-o grădiniţă din estul Chinei, pe 29 martie. Sentinţa a fost executată sâmbătă. El a fost acuzat de crimă intenţionată. Cum niciunul dintre copii nu a murit în urma atacului, acuzatul a făcut apel, însă autorităţile au fost de neînduplecat. Procesul a durat câteva ore.
Un alt atacator, care a ucis 8 copii cu un cuţit într-o şcoală din China, pe 23 martie, a fost executat pe 28 martie. Circa două treimi din organele pentru transplant din China provin de la cei executaţi.
Poliţia a stabilit că Xu Yuyuan era şomer din 2001 şi că a atacat copiii în semn de protest faţă de nedreptăţile sociale şi a umilinţelor la care a fost supus. Cum armele de foc sunt strict interzise în China, acuzatul a folosit un cuţit. Recent, autorităţile au decis ca vânzarea cuţitelor cu lamă mai lungă de 15 centimetri să nu se facă decât pe baza actului de identitate.