Nu văd la ce ne-ar fi folosit aceste mondiale dacă n-ar fi fost meciul Spania-Paraguay! Spectacolul a fost salvat de cel mai puţin interesant sfert al acestei ediţii africane. Și cu toate acestea, Spania-Paraguay a fost de două ori mai frumos decât Brazilia-Olanda. Ca să nu mai vorbesc de Argentina-Germania. Cel din urmă merită atenţie doar pentru drama lui Maradona. Marea glorie a fotbalului a devenit caricatura acestuia. Un mare fotbalist s-a dovedit un om nespus de mic. Mic şi fanfaron! Din egoism, a minimalizat un jucător de mare talent, de geniu chiar, şi de o modestie incredibilă. Maradona ne-a demonstrat că un antrenor prost poate ca în 92 de ore să transforme un jucător de geniu într-unul incapabil să care mingea. Este vorba de copilul Leo Messi! Messi este steaua Barcelonei, e chiar Maradona acestui început de mileniu. Și cu toate acestea, echipa sa, cu ajutorul modelului său fotbalistic, adică al lui Maradona, l-a transformat într-un jucător ultra-banal. Mondialele acestea au minimalizat o vedetă care îşi merita locul. Din acest punct de vedere, Maradona a ratat cumplit iar mondialele pot fi socotite şi nedrepte. Ba ca un fan Barca, mă tem ca nu cumva puştiul nevinovat al echipei catalane să nu-şi mai revină niciodată.
Spania-Paraguay nu spunea nimic! Arăta a meci de serviciu pentru iberici. După 15 minute de joc, am înţeles. Se anunţa infernul! Una dintre cele mai mici puteri fotbalistice de pe glob a opus o trupă de argint viu unei puteri plictisite. Spaniolii se vedeau calificaţi înainte de fluierul de debut şi au început meciul ca nişte buimaci plecaţi de la un botez. În prima repriză abia dacă s-au dumirit încotro este poarta lui Villar. A doua parte a meciului ne-a răzbunat pentru toate partidele de umplutură, pentru toate rezultatele uşor de ghicit, pentru lipsa de sclipire şi de dramatism. Au fost minute care au marcat viaţa unor oameni pentru cât le-a mai rămas de trăit, au fost secvenţe pentru antologia şi pentru istoria fotbalului. Ratările lui Cardozo şi cea a lui Pique alcătuiesc cel mai dens minut din istoria mondialului african. Numai finalul meciului Ghana-Uruguay se apropie cât de cât de acesta. Iar golul cu trei bare al spaniolilor intră şi el pe şiragul de perle. Chiar şi pentru cei care au ţinut cu Paraguay, şutul lui David Villa trebuie trecut între bucuriile rare ale fotbalului.
Cele mai mici echipe din fotbalul de clasă ne-au adus cele mai mari bucurii. Adevărul este că în raport cu energia risipită de Uruguay, Ghana şi Paraguay, naţionala României este una de divizia C. Nu merită nici dragostea şi nici norocul.
Alde Mutu şi Chivu nu vor înţelege niciodată că şi echipele naţionale din ţările cu fotbal mic se pot acoperi de glorie!
