Povestea arhivarului
De la votca ce încălzeşte la un ceai împărţit cu camarazii, viaţa la „Lubianka” reprezintă sufletul slav. Surprinzător, pentru că este vorba despre romanul de debut al unui tânăr scriitor american, Travis Holland. Acest remarcabil volum de debut explorează limitele responsabilităţii individuale în universul totalitar. O poveste despre curaj, plină de suspans, un tribut adus lumii scriitorilor şi literaturii înseşi. Sub forma unui thriller, Travis scrie cronica unei societăţi sclerozate, cangrenată de propriul mod de funcţionare. Personajele pe care le-a creat par prizoniere ale lagărului sovietic, atât de tare se mulţumesc cu puţinul care li se acordă.
Moscova 1939. În străfundurile închisorii Lubianka, un tânăr arhivar, profesor universitar căzut în dizgraţie, trebuie să clasifice şi apoi să distrugă operele nenumăraţilor prizonieri politici aflaţi în închisoare. Este trimis să autentifice o povestire nesemnată, confiscată, presupunându-se că i-ar fi aparţinut scriitorului Isaac Babel, scriitor reţinut chiar în aceeaşi închisoare. Dar Pavel este bântuit de discuţiile pe care le-a avut cu celebrul autor al „Armatei de cavalerie”, care îşi petrece ultimele zile din viaţă fiindu-i interzis să scrie; aşadar se hotărăşte să fure manuscrisele. Acum nu mai are nimic de pierdut: soţia i-a fost ucisă. Şi se poate întâmpla orice: de la interogatorii crunte până la moarte. „O mică problemă îi aduce împreună. O poveste fără titlu, nesemnată şi, după toate aparenţele, incompletă, pe care ofiţerii care efectuaseră arestarea omiseseră în graba lor să o consemneze în registrul de probe. Cu un an în urmă, când Lubianka zumzăia de activitate, când toată Moscova părea să-şi ţină răsuflarea noaptea, iar fiecare dimineaţă aducea pe biroul lui Pavel un nou vraf de manuscrise confiscate, o asemenea descoperire ar fi atras cu greu o a doua privire, cu atât mai puţin această întâlnire faţă de care, sincer, arhivarul avea oroare. Babel a mărturisit. O poveste nu va schimba asta, nici nu-l va salva.”
Jurământul
John Lescroart lansează unul dintre cele mai bune volume ale sale, un roman palpitant, care pune vieţi – şi o prietenie de lungă durată – într-un pericol imens. John Lescroart este cunoscut cititorilor Editurii RAO şi prin „Justiţie exemplară” şi „Vinovăţia”, cărţi surprinzătoare de la prima până la ultima pagină. „Vinovăţia” este mai mult decât o poveste despre crimă şi pedeapsă. Este o dramă despre responsabilitate morală şi justiţie nesigură, despre familii legate de loialitate şi dezbinate de tragedie şi trădare. Cu un final surprinzător, „Vinovăţia” este una dintre cărţile de seamă ale suspansului contemporan, „examinând cu realism limitele până la care omul este dispus să meargă pentru a-şi satisface propriile scopuri” (Publishers Weekly).
În „Jurământul”, când şeful uneia dintre cele mai mari instituţii medicale din San Francisco moare în propriul spital, nimeni nu se îndoieşte că moartea a fost cauzată doar de un accident rutier nefericit. Însă autopsia dezvăluie faptul că a fost ucis, de fapt, de o supradoză de potasiu. Medicul său curant, Eric Kensing, devine suspectul principal. Detectivul Abe Glitsky, însărcinat cu investigaţia, face tot posibilul să găsească dovezi incriminatorii. De cealaltă parte a baricadei, prietenul său, avocatul Dismas Hardy, vrea să-şi apere clientul, convins de nevinovăţia acestuia, în urma unei descoperiri terifiante – prea mulţi pacienţi au murit, multe victime ale crimei… şi se pare că spitalul e vinovat de moartea lor. Astfel, Hardy trebuie să dezvăluie o conspiraţie a lăcomiei şi violenţei înfăptuite de oameni care iau vieţile pe care au jurat să le ocrotească.
Prejudicii morale
„Scott Turow reuşeşte din nou. Noul lui thriller este printre cele mai bune romane de acest fel, pentru cei interesaţi de intrigile din domeniul juridic”, comenta Larry King în „USA Today”.
„Am recunoscut refrenul. De peste douăzeci şi ceva de ani, oamenii care stăteau în scaunul de piele din faţa biroului meu nu descoperiseră decât aceleaşi câteva vechi şlagăre în tonomat. «N-am fost eu». «Celălalt a făcut-o». «De ce se leagă mereu de mine?» Varianta lui «Îmi pare rău» era cel mai uşor de ascultat. Dar toţi voiau să audă acelaşi cântec de la mine: «Poate te voi scoate din beleaua asta». O spuneam de obicei, deşi ştiam că deseori se va dovedi neadevărată. Dar e o chestiune complicată să reprezinţi ultima şansă a unui om”. Aceasta e povestea unui avocat, tipul de poveste pe care le place avocaţilor să o asculte şi să o povestească. „Despre un caz. Despre un client. Numele lui era Robert Feaver. Toată lumea îl ştia însă de Robbie.”
Pentru Robbie Feaver, legea nu e decât un joc – cu clienţii, cu juraţii, cu judecătorii. Dar când acest avocat multimilionar, specializat în procese ce au legătură cu prejudiciile morale, extravagant şi afemeiat, este prins oferind mită, e obligat să poarte un microfon ascuns pentru a ajuta Procuratura SUA să-i depisteze pe judecătorii corupţi din sistemul juridic american. Atacat din toate părţile, Feaver trebuie să facă nişte înregistrări care îi vor azvârli prietenii, duşmanii, oraşul şi în mod deosebit pe o agentă FBI sub acoperire într-o adevărată criză de conştiinţă, forţându-i să evalueze valorile legii. Robbie Feaver e angajat, în acest roman, într-un joc pentru propria viaţă.
Publicaţia „People” afirmă: „O poveste aproape perfectă despre o justiţie imperfectă, ambiţie şi lăcomie”.
Zeii mărunţi
Terry Pratchett, cel mai mare autor fantasy în viaţă (cărţile lui s-au vândut în peste 60 de milioane de exemplare), a fost răsplătit în data de 15 iulie cu unul dintre cele mai prestigioase premii din Marea Britanie: „Brit Writers Awards”, în valoare de 10.000 de lire sterline, care are la bază votul publicului.
Acum cucereşte inimile publicului cu „Zeii mărunţi”. „Terry Pratchett este genial, amuzant, cinic şi foarte practic”, nota Neil Gaiman.
Scriitorul consideră că scrisul este cel mai bun mod de a te amuza de unul singur.
„Terry Pratchett a devenit el însuşi un gen literar”, remarca „The Bookseller”.
Volumul este cea de-a treisprezecea carte din serie „Lumea-Disc”, cea mai amuzantă serie fantasy, scrisă de autorul britanic. Povestea se petrece pe tărâmurile din deşert, în tonuri de cafeniu şi oranj. Una dintre întrebările filosofice este: „Dacă un copac se prăbuşeşte în pădure şi nu-l aude nimeni, scoate vreun zgomot?”. Ceea ce spune ceva despre firea filosofilor, deoarece întotdeauna există cineva într-o pădure. „Poate fi doar un bursuc, care se întreabă ce a fost pârâitura aia, sau o veveriţă cam zăpăcită de tot decorul, care o ia în sus, dar e cineva. Cel puţin, dacă s-a întâmplat destul de adânc în pădure, milioane de zei mărunţi l-au auzit. Istoria are păzitorii ei. Aceştia trăiesc oriunde sunt trimişi, dar casa lor spirituală este într-o vale ascunsă a semeţilor Munţi ai Berbecului de pe Lumea-Disc, unde sunt păstrate cărţile istoriei. Acestea sunt cărţile din care istoria este extrasă”… Un volum incitant pentru iubitorii genului.
Viaţa irosită a Evei Braun
Cartea analizează personalitatea controversată a Evei Braun, pe care autoarea, Angela Lambert, îşi propune să o prezinte într-o lumină pozitivă, nicidecum ca pe o nazistă zeloasă sau o jucărie sexuală a unui dictator, ci ca pe o tânără bine-crescută, dintr-o familie respectabilă, aparţinând clasei de mijloc. Nu a fost antisemită şi nu a făcut niciodată parte din Partidul Nazist, însă a avut ghinionul să se îndrăgostească de un monstru. De dragul lui Hitler, Eva a renunţat la tot ce i-ar fi putut aduce împlinire în viaţă – o căsnicie, copii, un cămin, pentru a deveni o umbră nevăzută, discretă şi anonimă, în culisele aclamaţiilor publice şi prăbuşirii rămase de pe urma dărâmăturilor din Berlin, luându-şi viaţa împreună cu el, pentru a deveni o umbră cenuşie, discretă şi anonimă, trăind într-o colivie de aur. Deşi i-a fost iubită timp de 14 ani, ea a dus o existenţă anonimă şi a murit necunoscută. Când l-a cunoscut pe Führer, Eva avea numai 17 ani, abia ieşise de pe băncile şcolii, de la mănăstire, era o femeie frumoasă şi atrăgătoare, dar totuşi nepotrivită să poarte pe umerii ei povara istoriei.
„Eva era împătimită de fotografie încă de când primise în dar primul ei aparat fotografic. După patru ani reuşise să înregistreze progrese, trecând de la fotografii mişcate şi neclare ale colegelor de şcoală, care-i zâmbeau crispat, la mai ambiţioasele instantanee în contre-jour. Se fotografia pe sine însăşi, în faţa oglinzii, îmbrăcată într-o ţinută elegantă sau într-o nouă rochie de seară pe care o purtase la ultima petrecere.” Lucra la Studioul Foto al lui Hoffman, din München, când a sosit Hitler. Prima întrevedere a fost stranie şi fatală. Când Eva şi-a făcut intrarea în scenă, prietenii şi acoliţii lui Hitler au caracterizat-o cu dispreţ drept „o puicuţă fără minte”. Exclusă de la recepţiile pe care le dădea el la Berlin, unde străluceau femeile frumoase, ţinând în mână pahare cu Sekt. Refuzându-i-se existenţa publică, Eva aştepta la nesfârşit întâlnirea cu el. În contrapartidă, Hitler este înfăţişat cu toate defectele şi viciile unui monstru însetat de putere şi cu desăvârşire dement. Despre viaţa lui Adolf Hitler s-au scris peste şapte sute de biografii, însă această carte despre viaţa Evei Braun este abia a doua în limba engleză şi prima scrisă de o femeie. Cartea este bine documentată, alert scrisă şi, deşi voluminoasă, se citeşte dintr-o răsuflare.
Cronicarul de la „Washington Post” scria: „Majoritatea biografiilor dezvăluie tot atât de multe lucruri despre autor cât şi despre eroul lor, iar această relatare a vieţii iubitei lui Hitler este cea mai bună dovadă în acest sens”.
