Cu siguranţă că ne aşteaptă vremuri grele! În economie au venit deja iar în presă sunt pe cale de a se instaura. Nu e vorba nepărat de proiectul lui Prigoană. Chiar înainte ca acesta să scape pe sub mustăcioară fructele gândirii sale (cam de acelaşi soi cu principala sa afacere) am avut parte de suficiente semne că ne îndreptăm spre o limitare serioasă a libertăţilor de exprimare. Au fost bătăliile pentru consiliile de administraţie ale Televiziunii şi Radioului, au fost tentativele de a mări grosolan taxele pe drepturile de autor, au fost presiunile asupra Realităţii TV şi Antenelor 1-3, cele care dau totuşi o grămadă de bani la buget. A controlat cineva câţi bani se aruncă pe fereastră la TVR sau la România Actualităţi? A stat Fiscul luni de zile pe contractele nebune din aceste instituţii tocătoare de bani publici? Au năvălit controlorii pe B1 TV sau pe EVZ? Înfiinţarea unui alt post de televiziune este şi ea un semn că puterea vrea să stea liniştită în fotoliu. Explicaţia unor asemenea preocupări este extrem de logică. Ea vine din mersul catastrofal al lucrurilor. Şi atunci ce să facă Guvernul, majoritatea parlamentară, preşedintele? Să înceapă munca grea a redresării, când ei n-au nici cea mai vagă idee cu ce să înceapă. Şi atunci recurg la mişcarea cea mai simplă. Reduc vocea presei. Folosesc toate mijloacele pentru a o face să reducă volumul criticilor. De la Ceauşescu încoace, de fiecare dată când lucrurile au mers prost, guvernanţii au încercat să strângă robinetul libertăţilor de exprimare. Priviţi o secundă spre estul României, mai ales în Rusia? Tăcere şi iar tăcere! Şi în vest, când lucrurile merg mai prost, tot presa este de vină. Să nu mai vorbim de ce se petrece pe pământ african sau în Asia.
Proiectul lui Prigoană de a pune internetul şi ziarele sub controlul CNA nu e comic pentru caracterul său de taraf legislativ sau de rosal ideatic. La câte vulgarităţi şi câte mizerii, glume de prost gust şi ţăţisme a împrăştiat acest ins în mass-media nu e de mirare. El face parte dintre aceia care îşi imaginează că orice nerozie sau orice toacă bătută într-o scândură este fie idee, fie muzică. Alarma vine de la faptul că şi un parlamentar de Banat, unul cu figură de Corleone, Olguţa Vasilescu şi Roberta Anastase, toată această strânsură de materie cenuşie în politică simte nevoia unei legi a presei ca un fel de ţarc care să protejeze de sălbăticiuni.
Proiectul lui Prigoană, ideile celor două cucoane şi ale celor câţiva parlamentari care au bătut în frunţile lor de lemn, strigând aşa sună ideile măreţe, ne arată în ce situaţie periculoasă se află România condusă de nişte indivizi care înţeleg democraţia în acest fel!
Hingherii şi proştii s-au gândit să pună la cale un set de principii care să nu permită nici o mişcare fără aprobarea lor.
