Principala greşeală a lui Sorin Ovidiu Vîntu vine de la faptul că şi-a imaginat că poate fi partener de dialog cu oamenii politici. S-a imaginat egalul lor şi partenerul lor de idei şi planuri, crezând că în acest fel influenţează, determină proiecte sau coerciţii de atitudine şi comportament. Cum Dumnezeu şi-o fi imaginat Sorin Ovidiu Vîntu că poate pune condiţii de comportament şi orientare (chiar dacă era vorba de progres şi modernizarea României) cu Traian Băsescu? Asta înseamnă că până în săptămânile premergătoare referendumului din 2007 Sorin Ovidiu Vîntu nu îşi dăduse seama ce caracter şi ce fel de om este preşedintele României. L-a ajutat cu Realitatea TV şi a făcut din ziarul „Cotidianul” un comando de jurnalism politic favorabil preşedintelui. Dovada este că mai toţi membrii acelei echipe devotate lui Traian Băsescu sunt acum în PDL, reprezintă Partidul, Preşedinţia sau se adapă de la serviciile secrete. Cum vă imaginaţi şi înainte, într-un anume fel, Sorin Ovidiu Vîntu s-a amestecat în politică şi a fost blocat într-un proces cu specific politic. Dacă Traian Băsescu şi-a dat seama că sprijinul Realităţii TV în timpul referendumului a folosit, de ce nu s-ar fi gândit şi el la mierea unei televiziuni de ştiri? La urma urmelor, victoriile sale în diverse confruntări politice îl fac să se creadă mai deştept decât toţi posesorii de media, electronică, tipărită sau outdoor. Afirmaţiile făcute de Sorin Ovidiu Vîntu în timpul recursului la măsura de arestare cu greu pot fi puse la îndoială. Toată lumea politică românească negociază campaniile electorale şi susţinerile politice pe bani mulţi. Să nu uităm că un partid liliputan, cum este Partidul Conservator, a ajuns în Parlament de atâtea ori nu de pe urma rezultatelor obţinute la urne, ci în baza negocierilor politice ale cunoscutului grup de media.
Un asemenea proces cu caracter politic n-ar fi fost posibil în lumea civilizată. În dreapta noastră, mai la Răsărit, da. În văzul Europei, chiar al planetei, Berezovski, patronul postului, a fost deposedat de NTV şi a trebuit să părăsească Rusia. Şi Hodorkovski, un alt oligarh rus care n-a cedat solicitărilor de la vârful puterii ruseşti, a pierdut totul şi a ajuns în puşcărie.
Un lucru este clar. Procesele de acest gen, cu amestecul grosolan al politicului în mass-media, ne arată nivelul şi calitatea democraţiei din ţara în care se petrec. Or, cazul Vântu este ca o foaie de temperatură a lumii politice, a democraţiei, dar şi a independenţei mediei româneşti. Cât priveşte felul în care se face justiţie, cam de multă vreme nu se mai prea poate adăuga nimic pe lângă cuvântul lamentabil.
Când Traian Băsescu a văzut că nu poate pune mâna pe Realitatea TV, a încercat să o dărâme. Cu controale, cu acuze publice repetate, cu eliminare din campanii publicitare. Şi dacă nici aşa n-a ţinut, celebra judecată românească din căpăţâna preşedintelui a devenit un fel de poveste despre o capră cu mult lapte, sacrificată de un căprar politic!
