„Aveţi un preşedinte care se respectă, care niciodată nu o să îi spună unui judecător – judecă aşa!”, spunea joi preşedintele Traian Băsescu unor jurnalişti, băieţi şi fete, domni şi doamne, aflaţi cu microfoanele întinse spre el. „Mă, copii, mă!”, a început pitorescul politician român. N-a avut parte prin preajmă de nici un ziarist mai trecut prin ciur şi prin dârmon care să-i întoarcă familiaritatea cu un „ia, zi-ne, tu, bătrâne”. Probabil că, la auzul unei asemenea replici, chelia lui Traian Băsescu s-ar fi făcut mărgele de curcan! Cum de vă permiteţi atât de multe, ar fi replicat gutural şi furios preşedintele. Chiar faptul că a fost întrebat ce părere are de afirmaţiile lui Sorin Ovidiu Vîntu, pe care statutul de cercetat penal pare a-l fi scuturat de pe crăcile memoriei prezidenţiale, l-a deranjat peste măsură pe Traian Băsescu. Ca atare, întrebările legate de cineva aflat în conflict cu justiţia l-au tensionat de parcă i-ar fi sculat şi ultimele fire de păr de pe ţuguiata-i chelie.
„Nu încercaţi să vă umiliţi preşedintele care vă reprezintă oriunde, în baza minciunilor unora care trebuie să răspundă în faţa legii, fie că e vorba de furat de bani, de furat de accize, de furat terenuri, de furat tot ce au putut să fure”, a spus Traian Băsescu spre „mă, copii, mă” aflaţi la Aeroportul „Henri Coandă”.
Chestia cu umilitul preşedintelui e discutabilă. Când ia jurnaliştii sau chiar cetăţenii şi populaţia la mişto, el e popular, spiritual, inteligent şi spumos. Când o primeşte înapoi sau o încasează, se burzuluieşte. Cum vă permiteţi să vorbiţi aşa cu preşedintele României? O zice pe tonul de parcă ar spune, mă, dobitocilor, aşa vorbiţi voi cu Papa?
Dar cea mai neprezidenţială afirmaţie făcută joi seara de un Traian Băsescu cocoşat, gâjâit, cu o faţă ascuţită şi cu o voce tabagico-metilică a fost următoarea: „Plecaţi de la premisa că aveţi un preşedinte care se respectă, care niciodată n-o să spună unui judecător – judecă aşa, care niciodată n-o să-i spună unui procuror – ia-l pe cutare. Asta se făcea în alte vremuri!”, zicea el cu vocea unui Grivei aflat cu ambele labe pe oasele câtorva adversari.
„Mă, copiii” de la aeroport l-or fi crezut. „Măi, fraţilor”din restul ţării, nu. Şi locatarii de la Zam şi de la Gătaia ştiu că Traian Băsescu e mai mult dispecer de procurori şi ofiţeri de servicii secrete decât mediator între forţele societăţii. Adică preşedinte. Şi că se reprezintă mai mult pe sine cu umorile şi răbufnirile sale decât o Românie debusolată de acestea.
Chiar şi invitaţia la o asemenea premisă ţine mai mult de o tavernă din Constanţa. Eu mă respect, domnilor, nu beau whisky mai proaspăt de 15 ani! Eu mă respect, nu mă sui pe orice rablă de vapor, nu flirtez cu orice ţoapă din provincie, nu stau la masă cu toţi nespălaţii! Nu-i aşa că sună perfect à la Traian Băsescu din colţ, nu a adresare de şef de stat care, cu câteva minute mai înainte, le-a spus ziariştilor, măi, copii, măi! Şi care îşi imaginează că ne reprezintă pe toţi când, din ce în ce mai mult şi mai des, se reprezintă doar pe sine însuşi, cu damfurile sale umorale cu tot!
