Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, după o analiză a ceea ce s-a petrecut în ultimele zile, „minima soluţie” a crizei este plecare Guvernului Boc.
„E clar că şi ceea ce se petrece la MAI şi ceea ce se petrece în toate instituţiile arată o criză fără precedent, un fenomen de disoluţie a autorităţii şi arată că România nu are prim-ministru şi nu are, cu adevărat, guvern. Ne asemănăm cu o republică bananieră în care liderul maxim, Traian Băsescu, modifică legi, desfiinţează fie şi la figurat, instituţii fundamentale ale sistemului de ordine publică şi statului de drept, destituie/demisionează în funcţie de buna sau proasta sa dispoziţie”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta a anunţat că cere PSD ca în cursul acestei săptămâni să finalizeze discuţiile pentru un program al unui guvern de criză şi să accelerze redactarea şi înaintarea unei moţiuni de cenzură. „Credem că este momentul ca, în cel mai scurt timp, noi, ca opoziţie, să încercăm să promovăm moţiunea de cenzură, să încercăm să răsturnăm acest guvern şi să dăm României un guvern care să poată trece peste această perioadă dificilă”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a criticat faptul că premierul Emil Boc a renunţat la serviciile Poliţiei şi Jandarmeriei.
„Toţi trebuie să înţelegem că s-a ajuns mult prea departe şi că menţinerea unui guvern fantomă, guvernul Boc, cu un prim ministru caraghios, iresponsabil care anunţă ca o păpuşă mecanică că renunţă la serviciile unui minister aflat în subordinea sa directă, pentru că aşa a pus stăpânul său nu mai poate continua. În România, tensiunea socială creşte, situaţia economică se agravează, iar sisteme esenţiale ale unui stat cum este cel de ordine publică, de educaţie, de sănătate se descompun sub ochii noştri”, a adăugat Crin Antonescu.
El a făcut un apel la colegii din opoziţie care au „un dram de responsabilitate” să dea la o parte orice considerente de natură tactică pentru a oferi României o alternativă de guvernare.