Când am aflat că modesta noastră producţie editorială de pe cotidianul.ro nu poate fi accesată nici din Ministerul Administraţiei şi Internelor, nici din Ministerul Finanţelor Publice, am rămas mirat. Mă gândeam că se lucrează pe nişte jafuri de calculatoare băgate pe gât de cine ştie ce licitaţii trucate. Dar când mi s-a transmis că nici din alte ministere sau servicii cotidianul.ro nu poate fi accesat, atunci am zis, ai dracului, ăştia sunt nişte bandiţi politici!
La fel am exclamat şi când am aflat prima dată despre comandourile politice de postaci pe net. Ce banditisme le mai umblă prin scăfârlie! Nu s-ar gândi să repare un pod, să cureţe un şanţ sau să ajute nişte bătrâni! Dar să pompeze rahaţii diversiunii pe reţeaua de internet le-a mers mintea! Diversiunea a şi ţinut. O vreme, postacii de partid au izbutit să pară vocea poporului anonim, dispersat pe net. Pe urmă, lumea s-a prins. Oricum ar semna, fie cei de la Orizont, fie cei de la PSD, fie cei de la SRI, lumea îi ghiceşte. Îi dibuie după vocabular şi după idei. Se vede comanda! Încet încet, românii au priceput şi cu ascultarea telefoanelor, şi cu urmărirea persoanelor incomode. În săptămânile premergătoare Summitului NATO, pentru a păzi oaspeţii de terorişti, numărul stafiilor puse pe urmele celor bănuiţi ca posibili atentatori s-a umflat prosteşte. Toţi au rămas pe locuri. Acum se plimbă pe străzi în banalele lor Skoda şi urmăresc cârtitorii, adversarii politici şi ziariştii. O altă trupă, alcătuită tot din plutoane de împachetaţi în civil, lucrează la Cotroceni. Tot pentru preşedinte, tot necontrolaţi de o instituţie democratică, şi urmăresc pe oricine, sub pretextul că se ocupă de protecţia Duhului Sfânt. Un serviciu de pază în toată regula, alcătuit din peste 2.000 de oameni, a fost transformat în serviciu secret şi funcţionează în cele mai neaşteptate instituţii, din partide, ministere şi până în conducerile redacţiilor de ziare şi televiziuni. Pe criza asta nebună, un salariu între 4.000 şi 8.000 de lei nu-i de lepădat!
Furios că a aflat ce a vorbit în dormitor şi ce a pălăvrăgit cu prietenii, Vîntu a denunţat conducerea SRI şi a cerut destituirea ei. Fac pariu că nici Vîntu nu poate demonstra că a fost ascultat doar de SRI. În România nu doar serviciul nostru de colectat bârfe, zvonuri şi înjurături înregistrează pe rupte. Şi alţii o fac până când scârţâie contactele şi întrerupătoarele. Mai nou, un satelit de telecomunicaţii plasat în spaţiul României facilitează înregistrarea oricărei convorbiri. Ca să nu mai vorbim că un altul pentru geodezie (cică!) furnizează imediat coordonatele căţelului de pe scări şi ale păunului din faţa ferestrei de la dormitor.
Ce mai, preşedintele, NATO, serviciile secrete române şi străine sunt cu ochii pe noi. Să nu o luăm razna şi să nu luăm la ochi ochiul de sticlă al marinarului! Aşa că pe nesimţite am ajuns să trăim într-un soi de democraţie de-a-ndoaselea! Un soi de epocă Nicolae Ceauşescu dominată de bandiţi politici. Pe vremuri, dimineaţa eram obligaţi să citim „Scînteia” iar seara ascultam Europa Liberă în bucătărie. Acum funcţionarii statului, umiliţi, sărăciţi, călcaţi în picioare, sunt obligaţi să asculte şi să execute aiurelile comandate de la Cotroceni. Iar seara, acasă, pe calculatoarele copiilor, să cârtească despre hoţiile guvernanţilor pe cotidianul.ro!
Domnule preşedinte! Cele mai calde „mulţumiri” pentru că iubirea şi admiraţia faţă de dumneavoastră au făcut din cotidianul.ro un soi de samizdaţi prin ministere. Semn că din caricatura asta de democraţie a cam început să iasă fumul!
