Fără să vrea, Traian Băsescu şi SRI ne întorc la cazul de spionaj industrial comis de persoane aflate la vremea respectivă în preajma preşedintelui. E vorba de Theodor Stolojan şi Elena Udrea, înregistraţi de SRI în două dosare întocmite de procurorul Ciprian Nastasiu.
Republicăm capitolul dintr-o carte apărută în SUA, pe care Traian Băsescu n-a putut să o oprească la vremea respectivă. În schimb, şi serviciile secrete, şi Traian Băsescu şi jurnaliştii alergau cu limba scoasă după materialul înregistrat scăpat pe piaţă în câteva copii. Între care cel puţin una ajunsă dincolo de Ocean.
Faptul că preşedintele a uitat de toată povestea şi a lăsat stenogramele să ajungă în presă ne arată cel puţin două lucruri. Cât de disperat este pentru a capta atenţia românilor şi a continua cu orice preţ basmul cu mogulii şi al doilea, ce afaceri s-au copt în jurul său. Fără să-şi dea seama (preşedintele României uită de la mână până la gură şi minte azi în comparaţie şi cu ce-a minţit alaltăieri!), ne întoarce involuntar la un subiect care îl priveşte. Afacerile cu energie. Trecerea afacerilor băieţilor deştepţi sub oblăduirea lui Traian Băsescu. Fără să vrea, preşedintele insistă la porţile penalităţii. Iar aruncarea pe piaţă de stenograme ale convorbirilor dintre diverse persoane ne mai arată temperatura disperării lui Traian Băsescu. Plus că libertăţile cetăţeneşti trosnesc din toate încheieturile.
Stenograma discuţiei mele cu Sorin Ovidu Vîntu chiar merită citită iar povestea ei, cunoscută pe deplin. Tocmai de aceea adăugăm şi materialul de presă publicat la vremea respectivă de ziarul Cotidianul.. Este vorba de un fragment din cartea „Prădarea României”, publicată de Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu la Impact Associates din Washington DC (apărută după două săptămâni şi la Editura COMPANIA din Bucureşti).Cotidianul. a publicat fragmentul în data de 16 noiembrie 2009. Îl puteţi citi mai jos. După atâta vreme este incriminant şi cutremurător. În convorbirea din 4 decembrie, înainte de alegeri, eu unul mai căutam caseta cu înregistrarea unei convorbiri între pomeniţii mai sus şi un reprezentant ALRO; valoarea ei era una singură. Se făceau referiri directe la sume enorme de bani şi se făceau trimiteri la alte sume deja încasate.
Sorin Ovidiu Vîntu a refuzat să-mi dea respectiva casetă. Nici acum nu sunt convins că o deţinea cu adevărat. Ultrerior o variantă a unei discuţii între cei amintiţi a fost postată şi pe Internet. În 4 decembrie 2009 am publicat un articol şi despre această înregistrare aşa cum se poate citi aici. Oricum, dacă se află în posesia cuiva o variantă intergrală a înregistrării, este rugat să mă contacteze. Tot mai vreau să o public. Evident, deţinătorul este rugat să nu mă contacteze telefonic. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai ajungă la întâlnire!
Citiţi mai jos conversaţia cu Ovidiu Vîntu şi fragmentul din volumul „Prădarea României”, publicat de Cotidianul în 16 noiembrie, cu 20 de zile înainte de înregistrarea convorbirii trimisă presei.
Conversaţia dintre C. Nistorescu şi S.O. Vîntu
O altă stenogramă este din seara de 4 decembrie 2009, când Sorin Ovidiu Vîntu ia legătura cu Cornel Nistorescu.
● CORNEL NISTORESCU: Ai auzit cu povestea cu Alro care e pe site-uri acuma?
● SORIN OVIDIU VÎNTU: nu am auzit.
● CORNEL NISTORESCU: E poveste cu afacerile cu energie pentru… în care e băgată Elena Udrea şi cu ăştia şi cu psihologul Stolojan.
● SORIN OVIDIU VÎNTU: Aşa…
● CORNEL NISTORESCU: Povesteşte Nastasiu. Şi ăştia de la Realitatea o au şi nu vor s-o dea. Şi caseta este de două zile la Realitatea, cu lucruri mult mai complicate. Şi Popa a refuzat să o dea. Ţi-a spus?
● SORIN OVIDIU VÎNTU: Dar nu-şi asumă…, ştiu, tati, dar nu-şi asumă, zii să-i spun, scriitorul cărţii, am uitat cum îl cheamă.
● CORNEL NISTORESCU: Ba îşi asumă, cum să nu!
● SORIN OVIDIU VÎNTU: Ei, dacă îţi spun că nu-şi asumă… Că m-a întrebat Cătălin. Uite, avem aşa, aşa. Şi am spus bă, dacă îşi asumă autorul cărţii interviul şi cu Nastasiu, daţi-i drumul. Dacă nu, ăştia se întorc mâine şi spun că au făcut o glumă. Şi nici unul din cei doi nu au vrut să confirme, nu au vrut să-şi asume. De-aia nu am dat pe Realitatea.
● CORNEL NISTORESCU: Da, dar e imagine video cu ăla care declară chestia asta.
● SORIN OVIDIU VÎNTU: Măi, tati, nu ai înţeles, am făcut o glumă, domnule, ne-am jucat între noi! Poate să apară orice. Trebuia cei doi să confirme la telefon, nici unul nu a confirmat, nu şi-a asumat, pardon. Ăla, tu îţi asumi interviul? Tu îţi asumi declaraţia? Ăsta voia 50 000 euro să-şi asume aia. Dă-te-n moaşă-ta! Nu pot să dau bani pe aşa ceva. Nu că e vorba de 50 000, dar nu pot să dau bani, că după aia încep alte poveşti”.
Prădarea României
Cotidianul.ro vă prezintă fragmente din cartea lui Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu, apărută la editura Impact Associates din Washington DC.
Capitolul 23:
ALRO Slatina
Ce este Marco Group? În 2002, Marco Industries, BV, parte a Marco Group, a preluat una dintre cele mai mari companii româneşti, ALRO Slatina, cea mai mare topitorie de aluminiu din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, este cel mai mare consumator de electricitate din România.
Aşadar, investigaţia privind spionajul industrial a dus DIICOT la Marco Industries, BV, şi la uriaşul consumator de energie ALRO Slatina. Iar SRI era pe bună dreptate îngrijorat de tot mai pronunţata influenţă rusească în aceste „privatizări”.
Modul în care Marco Group a obţinut controlul asupra ALRO Slatina nu a fost transparent; Vitaly Maschitskiy a lucrat în mod intenţionat pentru a-şi ascunde planul de preluare.
Nu numai că a obţinut ALRO Slatina, dar a preluat şi controlul asupra Alum Tulcea şi, pe parcurs, a obţinut Conef Energy SRL, care este licenţiată pentru achiziţionarea de energie. În mai 2006, Conef a cumpărat gaz de la Gazprom, gigantul energetic rus, în baza unui contract pe termen lung, de 30 de ani, la un preţ favorabil.
În mod incredibil, multe detalii despre strategia Marco Group în România au apărut într-un tribunal comercial londonez în 2005, atunci când Maschitskiy şi un partener rus, Alexander Krasner, care era puternic implicat în preluarea ALRO, au intrat într-o dispută juridică. O parte din planul lor de a câştiga şi de a-şi menţine un acces special în România era să coopteze persoane aflate în poziţii cu influenţă politică, precum şi persoane aflate la conducerea unor agenţii de privatizare, cu scopul de a-şi asigura un tratament preferenţial.
Aşadar, nu am fost şocaţi să descoperim, în timpul supravegherii la care i-am supus pe ruşii asociaţi cu Marco Group, că aceştia păreau că lucrează îndeaproape cu persoane bine conectate din punct de vedere politic, precum Theodor Stolojan şi Elena Udrea, consilieri ai preşedintelui Băsescu: Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, şi jurnalistul Bogdan Chirieac.
În baza unor suspiciuni generate de interceptările SRI făcute ca parte din dosarul nr. 222 s-a creat un nou dosar pentru a se examina dacă persoanele din jurul preşedintelui îi subminau acestuia funcţia sau securitatea naţională, sub orice aspect. La 11 ianuarie, DIICOT a deschis dosarul 30/2007. Cele două persoane importante identificate ca fiind posibil implicate în ajutarea grupului rus au fost Theodor Stolojan, în calitatea lui de consilier economic al preşedintelui, care avea acces imediat la Ministerul Economiei şi Comerţului; şi, de asemenea, Elena Udrea, care părea să facă lobby pe lângă cei care ocupau poziţii de decizie în vederea acordării de contracte pe termen lung celor de la ALRO şi totodată să facă trafic de influenţă. În acel moment ea lucra la Cotroceni, asemenea lui Theodor Stolojan.
Pentru a avansa în dosarul nr. 222, am solicitat prin comisii rogatorii obţinerea unor date importante de la partenerii noştri din Marea Britanie, SUA şi Rusia, întrucât modul prin care Maschitskiy încerca să obţină aceste contracte intra în categoria crimei organizate. De asemenea, activităţile lui ne-au fost semnalate de către colegii noştri din Elveţia şi Italia. Autorităţile ruse ne-au asigurat de cooperarea lor sub aspectul documentării tranzacţiilor bancare.
Din nou, intervenţia externă
Atunci când l-am informat pe Benyatov că plănuim să-i cerem o declaraţie referitoare la chestiunea ALRO Slatina, m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de celelalte persoane prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dădeam seama în ce mă băgam. Nu a aşteptat să-i răspund şi a părăsit biroul, dând din cap a refuz. A intrat în birou şi a fost asistat de un translator autorizat pentru limba engleză, din momentul în care a fost informat că fusese inculpat.
Eram conştient că acest caz era foarte sensibil din cauza numelor politice româneşti „mari” implicate în acţiuni în numele Marco Group; m-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni, şi chiar aşa s-a întâmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui, MAE a transmis o scrisoare din partea congresmanului Robert Wexler, un democrat din Florida, care era preocupat de soarta acestui rezident al statului Florida – care locuia, de fapt, în Londra în cea mai mare parte a timpului. Alte figuri americane care au înaintat „cereri de informare” cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din Indiana, senatorul Joe Biden din Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat american, şi fostul ambasador al Statelor Unite în România Alfred Moses.
Robert Wexler era, la acel moment, preşedintele subcomisiei pentru Europa a Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor (recent, Wexler a demisionat din Congresul SUA); Elton Gallegly era membru în subcomitetul pentru Imigraţie şi Securitatea Frontierelor din cadrul Comisiei juridice, iar senatorul Biden (astăzi vicepreşedinte SUA), în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul SUA. Aceşti trei demnitari, împreună cu Departamentul de Stat, au o influenţă majoră asupra politicii SUA faţă de România. Vadim Benyatov şi Credit Suisse au reuşit, în mod cert, să activeze o listă impresionantă de susţinători ai acestuia – e îndoielnic dacă ei au ştiut sau nu ceva despre acuzaţiile împotriva lui. (…)
Şi, într-adevăr, situaţia lui a fost clarificată: împotriva recomandărilor DIICOT, în recurs, ÎCCJ a ridicat interdicţia de părăsire a ţării, iar el a plecat. (…)
