Cerbicia cu care Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări merită privită cu mai multă atenţie. Toţi oamenii opoziţiei râd. La ce să ne pierdem vremea cu unul care nu se mai aude ca lumea nici pe el însuşi? Şi fac băşcălie pe întrecute. Cine i-o zice cel mai piperat? Şi, cu toate acestea, preşedintele o ţine langa. Cu o frecvenţă mai mare decât trecerea vapoarelor, invită partidele la Cotroceni. Nu se supără când e refuzat, nu se ariceşte când e luat peste picior şi nici nu preia nimic din ce se aude dincolo de zidurile Palatului. Le ţine pe ale sale. Nu contează ce scrie presa, e controlată de el şi de moguli, nu contează ce zice societatea civilă pentru că partea ei linguşitoare îi este familiară, cealaltă nici că merită o jumătate de privire. Iar partidele, salutare, neică, n-au decât să înghită în sec că acum marinarul taie salamul şi împarte caşcavalul!
Culmea este că Opoziţia se mulţumeşte cu această băşcălie făcută în faţa camerelor de luat vederi. Şi îşi umflă pieptul, convinsă fiind că efectele vorbăriei ironice se concretizează în procentele din sondaje. Nici vorbă! Ironiile lui Victor Ponta şi ale lui Crin Antonescu, uneori izbutite, nu înseamnă pe talgerul vieţii publice nici cât o pană de cintezoi! Trece clipa şi se duc şi vorbele! Culmea este că mai sus-numiţii nu-şi dau seama că foamea pensionarilor din Vaslui mişcă ţara mai tare decât glumiţele lor de pe micul ecran. În acelaşi timp, cu aceste ziceri, parte a unei judecăţi păguboase (că viaţa politică se bazează în special pe declaraţii telvizate sau tipărite), opoziţia se fuduleşte ca o lele dornică de altceva decât de muncă. Crede că şi-a făcut datoria şi aşteaptă următoarea mişcare pentru a mai trânti o înţepătură. Şi aşa preşedintele a mai câştigat un tempo şi nişte pagini din calendar s-au mai dus pe apa sâmbetei.
Aceste întâlniri de ochii lumii mai au un şpil. Lasă lumii europene impresia unor tentative de consultare a Opoziţiei. Îi creează preşedintelui măcar o vagă prezumţie de democraţie. Îl ajută pe Traian Băsescu să ridice din umeri când e comparat cu Lukaşenko sau cu alţii de soiul acesta. Iar din punctul său de vedere, e suficient. Îi duce pe ai săi pe la Cotroceni, mai ia şi temperatura UDMR şi-i întreabă pe generalii lui Oprea ce-şi mai doresc. Pentru ambiţiile prezidenţiale de-a menţine doar o aparenţă este mai mult decât suficient!
