Comitetul Internaţional al Crucii Roşii apreciază că luptele militare din estul Ucrainei reprezintă o stare de război civil, ceea ce permite iniţierea de acţiuni în justiţie împotriva autorilor infracţiunilor prevăzute în dreptul umanitar.
„Toate părţile implicate să respecte dreptul internaţional umanitar”, este mesajul transmis.
„Confruntările din estul Ucrainei continuă să facă victime în rândul civililor; cerem tuturor părţilor să respecte dreptul internaţional umanitar”, a declarat Dominik Stillhart, directorul de operaţiuni al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. „Regulile şi principiile se aplică tuturor părţilor implicate în conflictul militar noninternaţional din Ucraina”, o sintagmă echivalentă cu războiul civil, a adăugat oficialul CICR.