Cătălin Predoiu a declarat, joi, la RFI, că, din punctul său de vedere, nu sunt relevante sondajele. Cel mai important, susține democrat-liberalul, este mandatul primit de colegi și determinarea sa de a-l duce la bun sfârșit.
„Nu trag cu ochiul peste umărul celor care fac sondajele, că nu asta este ideea şi oricum în opinia mea e mai puţin relevant ce spun sondajele. Eu am încercat şi continui să duc la bun sfârşit un mandat primit din partea celor 140 de mii de colegi din PDL care m-au votat şi aşa cum am promis, voi lupta până în ultimul moment pentru acest mandat. Sper să nu se supere nimeni din această cauză, dar mi se pare absolut fair-play şi chiar obligatoriu faţă de încrederea şi votul colegilor din PDL. Voi continua să-mi prezint proiectele de prezidenţiabil până în momentul în care se va desemna candidatul Alianţei Creştin Liberale”, a declarat prezidențiabilul democrat-liberal.
Predoiu a mai susținut că astăzi nu mai poţi câștiga „dacă nu joci în echipă”
„După aceea va fi vorba de o echipă, fără îndoială. Ceea ce este important este că această echipă PDL-PNL sau PNL-PDL va aduce la Cotroceni un prezidenţiabil. Că acela va fi domnul Iohannis sau că voi fi eu are, dacă vreţi, importanţă sub aspectul stilului de preşedinţie care va urma, dar proiectele, programele ţin de o acţiune politică în echipă. Astăzi nu mai poţi să câştigi dacă nu joci în echipă”, a conchis Predoiu.