Premierul Victor Ponta a anunţat că, în vizita pe care o va efectua în Ucraina se va întâlni şi cu preşedintele Petro Poroşenko şi va participa, împreună cu premierul moldovean Iurie Leancă şi cu cel ucrainean Arseni Iaţeniuk, la o trilaterală Ucraina – Republica Moldova – România, informează MEDIAFAX.
Premierul a precizat că vizita are ca scop susţinerea eforturilor de dezvoltare democratică şi integrare europeană ale Ucrainei şi Republicii Moldova.
„Va fi o primă întâlnire de acest fel, Ucraina-Moldova-România, şi vreau să afirm încă o dată rolul pe care România trebuie să-l joace, de ţară membră a Uniunii Europene şi de ţară stabilă în regiune, ţară care susţine în mod real şi concret eforturile Moldovei, ale Ucrainei, de dezvoltare democratică şi de integrare europeană”, a spus Ponta.
Premierul va exprima sprijinul României pentru apropierea Ucrainei de către Uniunea Europeană, au arătat sursele.
Ulterior, Ponta a declarat, într-un interviu acordat CNN, că va pleca la Kiev, după ce a fost şi la Chişinău, deoarece România trebuie să transmită statelor vecine, inclusiv Ucrainei, mesajul că parcursul democratic, pro-european şi atlantic este cel corect.