Optsprezece presupuşi membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (SI) au fost inculpaţi joi de justiţia libaneză pentru că au încercat să înfiinţeze un „emirat islamic” în nordul Libanului, a anunţat agenţia de presă ANI, potrivit site-ului Mediafax.
Agenţia nu a precizat naţionalitatea inculpaţilor, dar ea îl menţionează pe Ahmad Miqati, un libanez a cărui arestare, săptămâna trecută, a provocat trei zile de confruntări violente la Tripoli, cel mai mare oraş din nordul Libanului, între armată şi bărbaţi înarmaţi.
Inculpaţii sunt acuzaţi că „au participat la atacuri împotriva armatei, au incitat la uciderea unor militari” şi că au vrut să „ocupe” sate din regiunea Dinniyé, în nordul Libanului, în scopul înfiinţării unui „emirat islamic”.
Dintre cei 18 inculpaţi, care riscă pedeapsa cu moartea, trei sunt în detenţie, inclusiv Ahmad Miqati, iar ceilalţi 15 fugari. Dosarul a fost transmis unui judecător de instrucţie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.