Veşti bune pentru iubitorii operelor lui Constantin Brâncuși

Toate documentele, fotografiile, schițele coloanei fără sfârșit și întregului demers de construire a acestui monument vor fi puse la dispoziţia publicului larg anul acesta. Anunţul a fost făcut de Institutul INOE 2000 prin Centrul de Restaurare prin Tehnici Optoelectronice. fix în ziua în care se împlinesc 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi. cu această ocazie, ministrul Culturii a transmis următorul mesaj:

”Astăzi, numele lui este pomenit cu respect pe orice continent, dar cu pronunția șlefuită a limbii franceze. Dacă ar vedea căciula de pe A, ar ști cu toții de unde vine acest uriaș. Oricine a trecut pragul atelierului său din Paris poate spune că a văzut România. Că a privit-o în ochi. Gloria artistului aparține Franței, opera este a întregii omeniri, însă bătăturile de pe palmele lui rămân în veci ale noastre. Sunt ale fiului unui popor răbdător, dar încăpățânat, ce a săpat toată viața după rostul primordial al lucrurilor. Un om adunat, care a adus la lumină ceva mai solid decât doricul, mai simetric decât ionicul și mai frumos decât corinticul: infinitul cel dintâi. Și prin acest om, România a devenit cu adevărat mare.
În prag de Centenar al Unirii, o masă goală ne amintește absența celor căzuți pentru a împlini un vis lung de o mie de ani. Cu ochi de geometru și mâini învățate cu greul, a smuls din piatră și metal ordinea a ceea ce Dumnezeu a lăsat, cu bune și cu rele. Noapte de noapte, s-a întors în vis din exil spre țara captivă, spre prispa pe care a deschis ochii și a văzut frumusețea lumii. Ca să o poată vedea, sufletul i s-a transformat în pasăre măiastră. O întreaga planetă i-a văzut zborul și s-a închinat, doar autoritățile române ale timpului i-au întors spatele. Însă el i-a iertat, ca să ne poată iubi pe noi în continuare.
Un suflet mare cât toată România împlinește azi 142 de ani și este mai în putere ca oricând.
La mulți ani, Constantin Brâncuși!”

Și actrița Oana Pellea a ținut să scrie pe Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Brâncuși.

„Frumos bărbat. Bărbat adevărat. Lasă că a avut și geniu  . Oltean de geniu. N-am știut să-l respectăm, să-l iubim, să-l admirăm, să-l promovăm, să- l asumăm, să ne bucurăm de el. N-am știut și nu știm.
Constantin Brâncuși a binecuvântat această țară prin nașterea sa într-un 19 februarie. România nu-l cunoște – în adevăr – nici azi. Lumea întreagă îl cunoaște și admiră. Noi… A plecat din țara sa poată să-și slujească Harul dat de Dumnezeu. I-a fost dor de România până a murit. Iar România i-a refuzat Opera când a vrut să o facă cadou …E îngropat în străinătate…Constantine, să-ți fie memoria zbor înalt de pasăre măiastră în Împărăția lui Dumnezeu! Aprindeți o lumânare pentru sufletul lui, să găsească drumul înapoi la el acasă!“

Acum trei ani, pe 2 februarie 2015, scriitorul Laurian Stănchescu, președintele Fundaţiei Ideea Contemporană, a solicitat oamenilor politici, printr-o scrisoare publică adresată președintelui Klaus Iohannis, Puterii și Opoziţiei, să declare „Ziua Naţională Constantin Brâncuși”, pe data de 19 februarie. Propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 16 iunie 2015. Explicaţia Comisiei pentru cultură a fost aceea că „a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu”.
Constantin Brâncuși a fost un sculptor român care a contribuit decisiv la îmbunătăţirea sculpturii contemporanr. Printre operele sale de referinţă se numără „Cuminţenia pământului“, „Sărutul“, „Rugăciunea“, dar şi creaţiile sale realizate în aer liber la Târgu Jiu „Poarta Sărutului“, Masa Tăcerii“ sau „Coloana Infinitului“.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. a fost un iluminat, un maestru incomparabil al artei cosmogonice, vezi forma ovală a capetelor magnific polisate( Pogany, Luceafărul) sau coloana fără de sfârşit… este Koh I Noor-ul nostru…

  2. Degeaba protestati fiindca nu va educati invataceii sa ramana sa munceasca in tara. Nu va intereseaza viitorul tarii desi sunteti primii chemati sa construiti viitorul, va intereseza doar banii personali. Felicitari domnule Hadar fiindca aveti grija de viitorul pe care-l construti tarii prin educatia desavarsita si mai ales patriotica transmisa odraslelor noastre!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.