Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează că au fost confirmate alte două decese cauzate de virusul gripal, fiind vorba despre un bărbat de 61 de ani şi de o femeie de 58 de ani. De la începutul sezonului sunt raportate 73 de decese.
Potrivit INSP, este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani din judeţul Mureş şi despre o femeie de 58 de ani din judeţul Hunedoara, ambii confirmaţi cu virus gripal tip A şi nevaccinaţi antigripal.
Cei doi sufereau și de alte afecțiuni medicale.
Numărul total de decese, de la debutul sezonului 2017-2018, se ridică astfel la 73.
La nivel național, până în 25 februarie numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinic, infecții acute respiratorii și pneumonii) a fost de peste 141.000, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.000) și cu 4.5% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (135.000).
Institutul Național de Sănătate Publică anunța și că activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare în București, Brașov și Sibiu și medie în Iași, Botoșani, Neamț și Constanța.
Până la data de 25.02.2018 au fost vaccinate antigripal peste 970.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.