Ponta, atac la Liviu Dragnea: „Delta, un fel de lac Belina”

Delta Dunării devine un fel de lac Belina, a declarat joi, la Tulcea, preşedintele Pro România, Victor Ponta, care susţine că centrul amenajat de Guvern la Uzlina este un loc vizitat frecvent de preşedintele PSD, Liviu Dragnea și de iubita sa.

„Din păcate, acum, dacă informaţiile mele sunt corecte, ne-am întors la perioada în care Delta devine un fel de lac Belina. E a lui Dragnea. (…) Am făcut centrul de la Uzlina ca pe un loc în care orice invitat din afara României să vină să vadă frumuseţea României. Am adus prim-miniştri, comisari europeni, iar Dragnea merge acum cu iubita”, a spus Victor Ponta, în timpul unei conferinţe de presă susţinută la Tulcea.

El a amintit că pentru amenajarea centrului din Uzlina au fost investite fonduri guvernamentale şi că investiţia a fost realizată după modelul altor state europene ale căror guverne îşi invită oaspeţii din străinătate în vizite informale în locuri emblematice pentru statele gazdă.

Declaraţia a fost făcută în contextul criticilor aduse conducerii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării care, potrivit sursei citate, nu comunică cu autorităţile locale şi cu agenţii economici.

„Am învăţat un lucru legat de Deltă, dacă rupi Administraţia de autorităţile locale, dacă impui pe cineva de la Bucureşti şi dacă acea persoană nu are niciun dialog cu autorităţile locale, nu se coordonează, iese un dezastru. S-a mai întâmplat şi-n alte dăţi. Din câte am înţeles, şi acum e aşa. Cei de aici au ei o pilă la Bucureşti şi nu mai stau de vorbă. Rezultatul este un eşec. Nu poţi rupe Administraţia de autorităţile locale pentru că se blochează între ele. (…) Cred că mai degrabă ar trebui să fie obligatorie relaţia cu autorităţile locale şi cu cei care investesc în Deltă, pentru că dacă nu discuţi cu investitorii privaţi, dacă nu înţelegi că trebuie să îmbini interesul economic cu protecţia, va ieşi o ceartă continuă”, a mai spus preşedintele Pro România.

Victor Ponta a amintit că, în calitate de premier al României, l-a numit pe guvernatorul Deltei, în urma consultărilor avute cu autorităţile tulcene şi a menţionat că va propune schimbarea legislaţiei actuale astfel încât guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării să nu mai fie numit politic.

Guvernatorul Rezervaţiei, Mălin Muşetescu, a refuzat să comenteze declaraţiile liderului Pro România. Liderii Pro România Victor Ponta şi Daniel Constantin au susţinut joi o conferinţă de presă la Tulcea pentru a anunţat înfiinţarea organizaţiei judeţene a partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. … asa este cand esti cam neam de traista domnule V.V. Ponta trancanesti mirlanii la adresa celor care sunt mai capabili ca tine in politica si nu numai … ! Te umpli de penibil cu trancaneli din astea securiste ieftine la gazeta ! Vezi de drum !

  2. Tare needucat trebuie sa fii sa ai un asemenea comportament fata de cel,pe langa A.N.,te-a facut OM MARE. „Micul Titulescu” devine din ce in ce mai mic.

  3. Mon cher,Am crezut ca dl.Ponta are in emisfera cerebrala ceva cerebel,dar nu cere ce nu exista!Premierii,comisarii,oamenii politici vin si pleaca din Delta sau din functii.Sediile speciale,locatii de lux,restaurante cu mult caviar,sunt blestemul si pecetea impotentului care in loc de minte si coloana vertebrala spera sa urce scara demnitatilor pasind prin farfuriile si paharele invitatilor-poate ajungea in locul Juncker !?

  4. Mare goz ești domnule ex-prim ministru. Când s-a vândut Agricost si concesionat Balta Mare a Brăilei unui șeic arab ați tacut mâlc. Acesta va vinde și îngrășaminte cumparate de aiurea, fiindcă pe românii care fabricau îngrăsăminte în țara lor, valorificând zăcămintele lor i-a terminat nominalizata dumitale, incoruptibila dnă Kövesi, cea pentru care a intervenit dna. Udrea, intervenția recunoscută public nefiind trafic de influență! Dacă e vorba să ajungă balta Belina sau Delta la români țipați toți foștii ca din gură de șarpe. Curios că celor care te-au prostit s-o pui pe dna.Kövesi șefă DNA ca să-facă dosat penal, sau te-au luxat de la președenție după ce ia-ai lingișit pe la vile de protocol nu le spui nici un cuvințel. Numai celui care a muncit pentru tine să te facă președinte de țară când n-ai ce căta nici ca președinte de consiliu județean.

  5. VVP de ce nu-ti iei un job permananent la Reality Muppets Show, acum cand postul securitatii este in deruta , iar bietul Claudiu va fi scos din grila pe motiv de PENAL? VVP este candidatul ideal, nu poate duce cana cu apa la gura fara sa-l injure pe Dragnea, deci s-ar integra perfect in peisaj si ar completa la fix quinta sparta a Securitatii: RB,CG,DR,OT.

  6. E vorba de sergentul major de securitate Ponta, sau alt Ponta?!?

  7. VVPonta se umple de penibil cu astfel de ieșiri. A fost atâta timp la vârful politicii si nu a învățat nimic. E ca un copil mare căruia i-au fost luate jucăriile și acum acuza pe toată lumea. Jalnic individ !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.