Ministrul Economiei Dănuț Andrușcă susține, în contextul în care Adrian Țuțuianu a spus că este un ministru „atât de prost, încât nu poate asculta mai mult de 5 minute când vorbește cineva cu el”, că sunt atacuri ce reprezintă diverse grupuri de interese, asigurând totodată: „Nu mă pot ei denigra, cât pot eu rezista”.
„În spaţiul public au apărut, şi sunt convins că vor continua să apară, o serie întreagă de atacuri la adresa mea. Unele sunt politice, altele sunt personale. Toate vin, însă, din zone gri şi reprezintă diverse grupuri de interese. Nu voi ezita să-mi apăr onoarea şi demnitatea, inclusiv în instanţa de judecată, împotriva tuturor celor care abuzează de decenţa mea şi folosesc tot felul de injurii. Când am vorbit în plenul Camerei Deputaţilor despre ‘şobolăneli’ exact la acest tip de atacuri mă refeream. Poate este coincidenţă că tot acest spectacol a început exact după ce am demascat, luni, acest mod de a face politică. E clar că am deranjat pe cineva, sau pe mai mulţi. Repet, sunt un om bine-crescut şi cu frică de Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că voi tolera la nesfârşit toate insultele din spaţiul public care se vehiculează la persoana mea. Nu spun asta ca o ameninţare, ci ca o avertizare!”, a scris Dănuț Andrușcă pe Facebook.
În opinia sa, toate aceste atacuri recente nu-l au drept miză principală pe el, ci vizează grupul celor care au decis să-l susţină pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea
„Spre deosebire de cei care le-au comandat şi le execută, eu sunt şi voi rămâne un jucător de echipă. La final, o concluzie: nu mă voi lăsa intimidat de reprezentanţii acestor grupuri de interese. Nu mă pot ei denigra, cât pot eu rezista (că tot este această sintagmă la modă prin România)”, asigură Andrușcă.
Asa l-au invatat la SRI,capula plecat, sabia nu-l taie!Mama lor de javre ministeriale…
temeţi-vă de andruşcă: bate, zgârie şi muşcă! de vorbit, ştie toţi muţii…