Jacques Attali a fost suficient de înțelept să prevină contemporanii că imperiul global care își pregătește, azi, triumful are să fie unul de factură totalitară.
Ipoteza bancherului filosof este verificabilă întrucâtva pe terenul realităților din UE. Iată că, acum, în pofida Tratatului constituțional, care nu prevedea partajări ale suveranităților în materia justiției, liderii UE își anunță intenția de a generaliza MCV-ul spre a avea control asupra statutului de drept din țările Europei Unite.
Această cale de partajare a suveranității acolo unde ea nu este partajată este o șmecherie care, la noi, a fost impusă sub demagogia luptei cu corupția. Acum, liderii UE spun că România nu este o excepție în materie de corupție, că nu este campioana en titre a acestui „sport” și că lupta împotriva corupției trebuie generalizată.
Cum să ne înfrânăm noi gândul că am fost primul câmp tactic al acestui experiment totalitar: controlul politico-securistic al Justiției? Lăsați, voi, românilor, de-o parte amestecul vostru politic în treburile justiției voastre ca să venim noi, creatorii MCV-ului, cu propriul nostru control politic, susținut de controlul SRI-ului vostru. Veți vedea, la urmă, că veți fi avut o contribuție însemnată la punerea Justiției din tot cuprinsul UE sub controlul forțelor globalitare. Patria globală vă va fi recunoscătoare!
Dacă n-ar fi apărut intenția liderilor UE de a generaliza MCV-ul, am fi putut crede că noi am fost aleși pentru acest experiment pentru că suntem un model de corupție generalizată. Ei bine, nu.
Acum știm: suntem doar un model de slugărnicie.
Știm acum mai bine ceva important: de câte ori ceva enigmatic nu poate fi explicat prin rațiuni din trecut, ori din prezent, acel ceva este reglat de rațiuni din viitor (de scopuri).
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Attali e-un personaj sinistru, si „justitia-securitatea”-i un duo de râs: vrei sa spui „justitia-CIA”, Buduca, ultimul binom la moda-n România, în care „justitia” = magistrati si judecatori de-aruncat în lada de gunoi (inclusiv a istoriei), indivizi de rea-vointa, în primul rând (ca restul, nepotismul, coruptia, nu le sunt decât mizilicuri).