Una Toader, una Lazăr

Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat, joi, la anunțul ministrului Justiției, afirmând că solicitarea de revocare anunțată de Tudorel Toader…

Una Toader, una Lazăr

Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat, joi, la anunțul ministrului Justiției, afirmând că solicitarea de revocare anunțată de Tudorel Toader…

Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat, joi, la anunțul ministrului Justiției, afirmând că solicitarea de revocare anunțată de Tudorel Toader ignoră legea, recomandările instituțiilor europene și are un conținut strict politic.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), domnul Augustin Lazăr, consideră că anunțul public al ministrului Justiției referitor la continuarea procedurii de revocare ignoră cadrul legal și recomandările instituțiilor europene referitoare la acest subiect. Astfel, exprimarea nejuridică privind pretinsa “tragere de timp” are ca scop dezinformarea opiniei publice în legătură cu procedura legală de verificare de către instanța de contencios a “evaluării” procurorului general, efectuată cu depășirea atribuțiilor legale ale ministrului justiției, precum și a legalității documentului intitulat “Raport de evaluare”, transmite procurorul general.

Augustin Lazăr arată că articolele 39 alineat (1) și alineatul (3) teza a IV-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor stabilește că „evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (…)se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii

Procurorul general susține că demersul ministrului justiției ignoră recomandarile GRECO, ale Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), precum si ale Raportului MCV, care cer stoparea acțiunilor care afecteaza statul de drept și implementarea recomandărilor indicate.

„De asemenea, procurorul general al PÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, subliniază că solicitarea de revocare din funcție a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, garantul independenței justiției, care a arătat că raportul de evaluare al ministrului justiției ”nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standardele internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României”. Având în vedere cele expuse, domnul Augustin Lazăr consideră că demersul ministrului justiției, cu conținut strict politic, este de natură să afecteze încrederea publică în capacitatea instituției de a-și îndeplini rolul constituțional”, mai susține Lazăr.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a confirmat, joi, că trimite la Cotroceni cererea de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr, precum şi propunerea de numire a Adinei Florea la şefia DNA, pe care preşedintele Klaus Iohannis a respins-o.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Tudorel Toader, are dreptate! Iar dreptatea, indeferent cum se face, cu pace sau razboi, invinge! LA MULTI ANI, draga ROMANIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.