Potrivit şefului poliţiei din Houston, Art Acevedo, doi dintre poliţişti au fost răniţi în gât şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale. Starea lor era critică, dar stabilă. Un alt agent a fost rănit în umăr şi externat după scurt timp, iar un alt poliţist rănit era în stare bună, a anunțat poliţia pe Twiter. În timpul incidentului, un alt membru al forţelor de ordine s-a accidentat la genunchi.
Polițiștii au fost împuşcaţi când au încercat să intre într-o locuinţă pentru a aduce la cunoştinţă un mandat.
„Imediat după ce au spart uşa, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unul sau mai mulţi suspecţi din locuinţă”, a relatat Acevedo. Ei au fost răniţi de gloanţe trase cu pistoale semiautomate.
O echipă SWAT, specializată în intervenţii armate, a preluat conducerea operaţiunii şi a trimis în locuinţă doi roboţi, care au transmis imagini în care s-a văzut că doi suspecţi fuseseră atinşi de gloanţele poliţiştilor. S-a constatat că suspecţii au decedat pe loc.
Ancheta la adresa respectivă a început după ce un vecin a anunţat poliţia că suspecţii vând heroină.
La americani e „activitate” mare la politie.Anul trecut au fost impuscati mortal 47 de politisti si au murit 1000 de puslamale in majoritatea lor negri,drogati sau beti si inarmati bineinteles.La noi e liniste, puslamalele fiind de matase si cu functii.Mai e cite unul cum ar fi Sova (ministrul marilor proiecte),Becali sau Nastase dar sunt corectati la timp si fara mari suferinte.