Un magistrat de la Curtea de Apel Bucureşti a decis joi suspendarea executării decretului semnat de Klaus Iohannis de prelungire a mandatului pentru generalul Nicolae Ciucă, până la pronunțarea instanței de fond. Decizia nu este definitivă.
”Respinge cererea de repunere pe rol ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială ca nefondate. Ia act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind anularea Decretului nr. 1131/2018. Admite cererea în parte. Dispune suspendarea executării Decretului nr. 1131/2018 până la pronunţarea instanţei de fond. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În cazul declarării, cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia instanței.
Pe 28 decembrie 2018, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat decretul prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării. Tot atunci, Iohannis preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.
Ulterior, MApN a depus la Curtea de Apel Bucureşti două acţiuni în contencios administrativ având acelaşi obiect – „anulare act administrativ + suspendare dec. nr. 1331/28.12.2018”.
Primul dosar s-a judecat marţi, însă pronunţarea a fost stabilită pentru joi, iar al doilea dosar a fost amânat pentru 12 februarie.
La termenul anterior, în sala de judecată, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a ridicat trei excepţii, printre care şi una ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în instanţă, deoarece MApN a deschis două procese cu acelaşi obiect de judecată, relata Agerpres.
De asemenea, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a declarat că MApN nu a făcut dovada faptului că a fost prejudiciat prin emiterea decretului de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă la conducerea SMAp.
„Dacă nu se prelungea mandatul generalului Nicolae Ciucă exista riscul de a se periclita misiunile din străinătate ale Armatei Române şi se perturba grav continuitatea conducerii structurilor de forţă ale Armatei. MApN nu dovedeşte prin ce a fost vătămat. Şeful Statului Major exercită conducerea de forţă a Armatei Române şi are gradul cel mai înalt, fiind numit de preşedintele României. Actele care ţin de securitatea naţională nu pot fi suspendate de instanţele de contencios. Demersul MApN este unul politic. MApN a introdus o acţiune în instanţă înainte de a primi un răspuns la plângerea prealabilă depusă la Administraţia Prezidenţială. MApN nu era îndreptăţit să introducă acţiunea în instanţă, deoarece interesul decretului este de a asigura continuitatea la conducerea Armatei”, a spus marţi reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale.
De cealaltă parte, consilierul MApN a invocat motive de nelegalitate privind prelungirea mandatului generalului Ciucă, subliniind că se creează falsa imagine că Armata rămâne fără conducător, de vreme ce sunt şi alţi ofiţeri care pot îndeplini funcţia de şef al SMAp.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Mohicanul ala cu patrafirul in bat cine e ? Iar Pontache ce motiv are sa fie acolo ?