Serviciul Român de Informații, care a refuzat de nenumărate ori să dea explicații publice când a fost implicat într-o controversă, a ținut miercuri să transmită că nu are nicio contribuție la dosarul de la DNA în care sunt cercetați fostul premier Victor Ponta și deputatul Sebastian Ghiță.
„Dosarul Ponta – Ghiță – Blair e sută la sută producția DNA. SRI nu are nicio contribuție”, au declarat pentru jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor surse din Serviciul Român de Informații, care au dorit ca această explicație să ajungă la public.
Nicio probă din acest caz nu a fost culeasă de către SRI pentru că dosarul a fost făcut după decizia Curții Constituționale, care a lăsat Serviciului exclusiv cazurile de siguranță națională, au precizat aceleași surse.
Precizarea SRI apare într-un articol în care jurnalistul Cătălin Tolontan critică DNA.