Câștigătorii #UNDERCLOUD12  

Cea de-a 12-a ediție UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice s-a încheiat la Muzeul Țăranului Român

 Câștigătorii #UNDERCLOUD12   

Cea de-a 12-a ediție UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice s-a încheiat la Muzeul Țăranului Român

  Cea de-a 12-a ediție UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice s-a încheiat la Muzeul Țăranului Român. Timp de 8 zile, publicul a ales să susțină teatrul independent prin prezența la cele peste 30 de spectacole.

UNDERCLOUD12 a fost cea mai năucitoare ediție. Cu multe obstacole, cu încercări, cu sacrificii, cu asumări riscante, cu bani foarte puțini (și aia de la sponsori, nicidecum de la stat), dar cu ceva ce n-am mai trăit atât de intens în niciuna din cele 11 ediții: cu prietenie totală, cu implicare, cu prezență, cu devotament, cu iubire.”, a declara Chris Simion, directorul festivalului.

Au fost 18 spectacole prezentate în secțiunea ”Concurs”, iar lista câștigătorilor #UNDERCLOUD12 a fost decisă de un juriu de profesioniști format din: actorul George Ivașcu, scenografa Iuliana Vîlsan, actrița Rodica Mandache, teatrologul Octavian Saiu și actrița Ilona Brezoioanu.

Premiul UNDERCLOUD 2019 – spectacolul CATACLISMA, o producție unteatru. Concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andrea Gavriliu.

Cel mai bun spectacol: ”Bad Talks”, în regia lui Radu Iacoban, producție unteatru.

Artistul independent al anului: Lia Bugnar.

Premiul Juriului: Linotip Centru Independent Coregrafic. Linotip a prezentat la #UNDERCLOUD12 spectacolul ”Basma curată”, în regia și coregrafia lui Arcadie Rusu.

Cea mai bună scenografie: Tudor Prodan pentru spectacolul ”Bad Talks”, producție unteatru.

Cea mai bună regie: Andrei Măjeri pentru spectacolul ”Medea’s Boys”, o producție Apollo111.

Cel mai bun actor: Marian Râlea pentru rolul din spectacolul ”Proof”, producție unteatru.

Cea mai bună actriță: Letiția Vlădescu pentru rolul din ”Această Sonia”, în regia Liei Bugnar, spectacol produs de Green Hours.

Premiul de Excelență: Teatrul Metropolis.

Premiile speciale UNDERanyCLOUD: Teatrelli și Godot Cafe Teatru.

UNDERCLOUD a fost creat în 2008 și este primul festival de teatru independent din România. Din 2014 se desfăşoară sub egida programului Europe for Festivals. Festivals for Europe, un important certificat internaţional atribuit de Comisia Europeană şi Asociaţia Festivalurilor din Europa.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.