Războiul de imagine e nesfârşit. Nu are nume. Nu-l vezi. Viorica Dăncilă nu are habar. Traian Băsescu nu are habar. Nici Johannis nu are habar. Nici Donald Trump nu are habar. Nici Temistocle care, uite-l, vine de la Teatrul Național să ne zică niște vorbe de duh. Am luptat în acest război, zice el pe un ton savant, acum că i-au implantat americanii un cip direct după ureche. Lupt şi astăzi. Nu e pentru copii războiul ăsta. Nici oamenii mari nu-l înţeleg. Îl pot duce numai profesioniştii. E un război al nervilor, al tăcutului, al ideilor şi acţiunilor-fulger. Nu dormi în acest război. Cele mai multe lupte se desfăşoară în crepuscul.
În crepuscul simţurile sunt fie ascuţite fie boante, difuze. Şi atunci eşti mort. Nu e un război pentru marile armate dar şi marile armate se află pe fronturile lui. Profesioniştii războiului de imagine nu au chip. Ei se văluresc unii-ntr-alţii atât de rapid încât nu-i mai poţi deosebi. Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Nu e loc pentru toată lumea pe piaţă! Te-a atacat un brand? OK! Atacă-l şi scufundă-l! Scoate-l din oceanul imaginarului public. Pune-i balast în cont şi trimite-l la fund să se giugiulească bine de tot caracatiţele şi peştii electrici cu el. Să nu fim copii! Afacerile sunt afaceri! Cum ataci şi scufunzi un brand? Asta o să înveţi aici, în această scurtă povestire. Dacă eşti slab de înger, şterge-o!
Războiul brandurilor politice nu e pentru copii. Cei mai duri dintre cei mai duri oameni de afaceri sunt în pantaloni scurţi în faţa unui profesionist ASA. Nu te îmbăta cu apă rece! Când un profesionist ASA pune la punct un război în lumea brandurilor politice ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele politice, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al strategiei. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra strategiei fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei, zice Temistocle arătându-mi cipul americanilor, ce mai, îl urmăresc americanii cu satelitul, oho. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în strategia ei sau cu o parte din ea.
Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Strategia ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi strategia într-un război de imagine? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?!
