În primul meci al zilei de marți de la Turneul Campioanelor, Kiki Bertens (Olanda; locul 10 WTA) s-a impus în trei seturi în fața pricipalei favorite a competiției, Ashleigh Barty (Australia; locul 1 WTA). După două ore și 15 minute, olandeza a câștigat cu 3-6; 6-3; 6-4.
Kiki Bertens a disputat primul meci de la Shenzen, după ce a fost anunțată de organizatori că poate participa în urma accidentării la umăr a niponei Osaka (locul 3 WTA), care a abandonat. Zilele de pauză i-au dat un plus de prospețime și a câștigat meciul, deși a cedat în primul set, când jocul a fost unul mai slab. A pierdut de trei ori pe propriu serviciu și s-a văzut condusă cu 1-0 la seturi. Actul secund a fost extrem de disputat, iar după două game-uri în care sportivele și-au câștigat serviciul, au urmat cinci break-uri consecutive, cu unul în plus pentru Kiki Bertes și pe tabelă s-a restabilit egalitatea.
Decisivul a început cum nu se putea mai bine pentru sportiva din Olanda care a dominat la toate capitolele, a început să forțeze la retur și a excelat la serviciu. S-a distanțat și la 4-0, dar lidera clasamentului feminin WTA a revenit periculos, la 4-5. Bertens a urmat însă la serviciu și a închis cu 6-4, punctând în Grupa Roșie de la Turneul Campioanelor. Succesul o aduce într-o situație foarte bună, la o victorie de calificarea în semifinalele competiției. În penultimul act merg primele două sportive din cele două grupe.
Tot marți, la Shenzhen s-a jucat partida Petra Kvitova (Cehia; locul 6 WTA) – Belinda Bencic (Elveția; locul 7 WTA). S-a impus Belinda.
Belinda Bencic a trecut de Petra cu scorul de 6-3, 1-6, 6-4.
În primul set, după ce cele două jucătoare și-au împărțit mai multe game-uri, Belinda Bencic a reușit două mingi de break în fața adversarei sale. Setul doi a început devastator pentru Bencic, elvețiana având două servicii pierdute consecutive. La scorul de 5-1, Kvitova a mai reușit o minge de break, câștigând setul. Setul decisiv a fost foarte echilibrat. Ambele jucătoare au avut câte două break-uri reușite. La scorul de 4-4, Bencic a mai reușit un break, câștigând partida după aproximativ o oră și 50 de minute.
În clasamentul din Grupa Roșie, Kiki Bertens, înlocuitoarea lui Naomi Osaka, este lider, Ashleigh Barty se poziționează pe locul 2, Belinda Bencic se poziționează a treia, iar Petra Kvitova este pe locul 4.
kiki să fii, noroc să ai…