SF politic – Dan Barna vrea să-l șunteze pe Klaus Johannis

Domnule, nu te aprinde, să revenim, serviciile de spionaj franțuzești i-au dat ordin lui Dan Barna să-l șunteze pe Klaus Johannis, pricepi!?

SF politic – Dan Barna vrea să-l șunteze pe Klaus Johannis

Domnule, nu te aprinde, să revenim, serviciile de spionaj franțuzești i-au dat ordin lui Dan Barna să-l șunteze pe Klaus Johannis, pricepi!?

La Capșa, la cafenea, ne adunăm mai mulți să polemizăm despre cum se trag sforile în Turul II al alegerilor prezidențiale. Vine și Tudor Arghezi, e și Marin Sorescu, Marin Preda și el, Corneliu Baba, Iser, Birlic, Mișu Fotino, Ștefan Ciubotărașu, Colea Răutu, mă rog, lume bună, Aurelian Andreescu, Johnny Răducanu, chiar așa, numai lume bună.

Un poet provincial, Stelaru, parcă, se ridică în picioare, tremurând tot, zice, hHai să fim serioşi cu doctrinele, cu ideologiile şi cu alte isme din astea de operetă. Hai să fim serioşi că unii pământeni sunt mai deştepţi decât alţi pământeni şi că ăştia ştiu mai bine decât ăştialalţi cam de ce anume ar avea nevoie ca să fie fericiţi, cumva, liniştiţi, fără violenţă, în găoacea lor, oropsiţi. E doar războiul fără de sfârşit al bogaţilor împotriva săracilor. Bogaţii îşi măresc rândurile din când în când pentru a fi mai puternici în lupta lor acerbă împotriva săracilor oricare ar fi ei: de alte culori au de aceeaşi culoare, de alte culturi sau de aceeaşi cultură, de alte religii sau de aceeaşi religie.

Bogaţii lumii îşi împart feliile tortului în timp ce săracii sunt burduşiţi în ghetouri, sunt bătuţi măr, arşi pe rug, trecuţi prin foc şi sabie, minţiţi, striviţi, umiliţi, bla, bla, bla. Bogaţii au tot ce vrei de la avioane şi poliţii la sisteme informaţionale, la plăceri nesăbuite, la adrenalină, la jocuri războinice, gagici de toate felurile, călătorii pe Lună, petreceri în pielea goală, bucurii de neînchipuit şi aşa mai departe. Săracii mor cu vitele prin spitale mucegăite, sunt carnea de tun a sondajelor de opinie, sunt prostimile fără de număr care fie participă la mitinguri politice trucate, la revoluţii trucate, la meciuri de fotbal trucate. Să vă mai zic? Păi mai zi-ne că ne vine și nouă rândul zice Bacalbașa, tocmai sosit de pe front, de la Mărășești. Zi-ne și după aia să ne zică Adrian Rogoz ce știe de Dan Barna, că aud că vrea să-i tragă preșul lui Klaus Johannis, de invidie, mă rog, dintr-o foarte mare invidie! dar lasă-l pe Dan Barna, că e înțeles pe din dos cu udemeriștii!

Mai bine să ne gândim la metafore, strigă un alt poet de provincie, îmi scapă numele acum! Noi, poeții, am fi ca nişte meduze. E ca şi cum ne-am pătrunde unii-ntr-alţii de nebuni. E ca şi cum celulele noastre, smintitele, îşi fac de cap fără de ştirea noastră. Căci dragostea de poezie nu ţine de pneumatică, de electricitate sau de tevatură zilnică. Dragostea misterioasă a celulelor face din noi îndrăgostiţi lulea, nebunatici, zvăpăiaţi, derbedei, aiuriţi, leşinaţi, ridicoli sau insurgenţi, gata, gata să ne batem fie cu morile de vânt fie cu alţii, gata, gata să iubim în neştire, fără de oprire, nebuneşte, pentru totdeauna sau doar, zăpăcitor, pentru o clipă şi-atât. Domnule, nu te aprinde, să revenim, serviciile de spionaj franțuzești i-au dat ordin lui Dan Barna să-l șunteze pe Klaus Johannis, pricepi!?

 

 

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

  1. Cele trei grațiiipe post de Aglaia, Eufrosina și Eulampia sunt “consilierlele” domului Iohanis când nu este cu mapa trudei prezidențiale la Sibiu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.