Festivalul Național de Teatru, la final

FNT a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil drumul mai departe (Electra).

Festivalul Național de Teatru, la final

FNT a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil drumul mai departe (Electra).

Festivalul Național de Teatru a început cu Livada lui Strehler și s-a încheiat cu Electra lui Vitez. S-a derulat între sentimentul unei acute pierderi (livada) și cel al unor imense energii, apte să facă posibil drumul mai departe (Electra).

Așa cum a fost conceput, FNT 30 / FNT ALTFEL s-a constituit, pe de o parte, ca o declarație de dragoste făcută teatrului, iar pe de altă parte, ca o demonstrație a faptului că teatrul se poate folosi de criză, pentru a se reimpune și a se reafirma.

„Succesul remarcabil al actualei ediții, tradus în interesul a sute de mii de spectatori, nu este succesul nostru, al celor trei selecționeri și al admirabilei echipe FNT, ci este reușita teatrului însuși. Este un succes care validează ca împlinite obiectivele noastre importante”, mărturisesc cei trei selecționeri Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari.

Obiectivele despre care cei trei vorbesc sunt următoarele:

♦ asigurarea unei continuități între un timp al normalității și un timp al ieșirilor din matcă, între un timp al scenelor de scândură și un timp al scenelor de pixeli;

♦ revizitarea trecutului din ultimele trei decenii și regândirea prezentului teatral în intim racord cu acest trecut;

♦ atragerea atenției asupra arhivei ca spațiu viu al memoriei, pledoaria pentru seriozitatea și responsabilitatea pe care actul arhivării le implică;

♦ transmiterea unui mesaj către autoritățile politice și administrative din România: Fiţi alături de teatru! Interesul românilor pentru această artă e uriaș, o indică cifrele de audiență pe care FNT 30 / FNT ALTFEL le-a înregistrat.

„Le suntem recunoscători tuturor celor care au înțeles miza profundă a proiectului nostru. Pe tot parcursul Festivalului am avut certitudinea unei intense, continue solidarități. Le suntem recunoscători și celor care, de la înălțimea unei omnisciențe pe care nu putem decât să o admirăm cu frunțile plecate, ne-au dat lecții și ne-au „tras de urechi” pentru că am îndrăznit să gândim și să acționăm… altfel. Suntem convinși că acum, la final, se bucură alături de noi pentru această reușită a teatrului românesc.

Nimic nu ar fi fost la fel fără implicarea totală, necondiționată a Uniunii Teatrale din România – UNITER şi a echipei FNT. Pasiunea și profesionalismul acestor oameni din culisele Festivalului ne-au impresionat și ne-au inspirat în egală măsură. Le mulțumim și îi aplaudăm îndelung…

Standing ovation! Cortina.” – Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.