Gardul

Tocmai sărise gardul. Toată lumea sărea gardul. Și pesediștii au sărit gardul, cine știe în ce lume au ajuns. Și liberalii au sărit gardul și cine știe în ce lume au ajuns. Și useriștii au sărit gardul și cine știe în ce lume au ajuns.

Acum el, că tocmai sărise gardul, făcea duș. Era tocmai în lumea lui și făcea duș, uite-așa făcea duș. Făcea duş și fredona fericit că nu a avut soarta pesediștilor și peneliștilor și useriștilor care au sărit gardul și au nimerit în Jurasic și au fost mâncați, toți, de periculoșii dinozauri. Săracii de ei, lumea i-a uitat.

Se auzea muzică din vecini. Săpunul mirosea a măr. Şi pielea lui era lucitoare şi netedă. Întâlnindu-se cu Toma, zarzavagiul, s-a dus să bea o bere. Cum stăteau aşa de vorbă privirea i-a căzut, pe unul din degetele sale lipite de halbă. Parcă nu era al lui.

Toma, zarzavagiul, îi povestea despre influenţele pe care le au ultrasunetele asupra legumelor. Nu-l asculta. Pentru o clipă i se păruse că degetul lui nu mai era al lui. Îl înfiora acest lucru. Degetul era sidefiu.

Făcea duş. Se auzea muzică din vecini. Săpunul mirosea a măr. Şi pielea lui era lucitoare şi netedă.

Urcându-se pe schelă, privirea îi căzu pe toate cele cinci degete de la mâna stingă, le privi mirat. Parcă nu erau ale lui. Degetele erau sidefii.

Soarele ruginise în toamnă. Cerul era de un albastru metalic. Aerul era limpede. Nimic din toate aceste lucruri n-ar fi putut da acea culoare înnebunitoare degetelor sale. Să ameţească, să se prăbuşească de emoţie.

Făcea duş. Apa curgea valuri, valuri, îi înţepa pielea sidefie.

La sfârșitul lui octombrie trupul îi devenise mat.

Uneori rămânea cu privirea aţintită în gol. Îl scormonea un gând straniu. Poate că nu era al lui. Anume că, neghiobia poate distruge odată şi pentru totdeauna pielea universului.

Prin piele înţelegea acea suprafaţă ce desparte înăuntrul unor lucruri de înăuntrul altora. Femeia cu care trăia de mai bine de doi ani se împopoţona cu tot felul de culori. Ochii erau de un verde aprins. Pleoapele mov, obrajii aurii. El râdea în hohote. Ea însă îi spunea de fiecare dată că e lipsit de simţul esteticului.

Iar, pe deasupra, Toma, zarzavagiul, avea întreg pieptul tatuat. Cum să-i mai respire acel firav înveliş cu care se lăuda tuturor?

– Am o piele rară ! M-am născut cu ea tatuată. Cercul acela, din dreptul sternului, e, de fapt, ochiul unei libelule!

Dar acum totul se sfârșise! Cine l-a pus să sară gardul ăla despre care se zvonise că, dacă-l sari, ajungi în minele de diamante din Africa ? Stătea în faţa oglinzii şi-şi privea pielea mată. Nu se mai gândea la cunoscuţii săi. Nici la gândul acela straniu care fără îndoială nu-i aparţinea. Nu se dusese la lucru. Uitase de schele. De găleţi. De cancioc. De salopeta lui plină de var. Stătea în faţa oglinzii şi încerca să-şi aducă aminte când fusese neghiob. Sau extravagant. Sau orice altceva din cauza căruia pielea lui lucitoare şi netedă se îmbolnăvise de calcio vecchio.